Citate romanesti interesante sunt citate scrise de romani. Foarte multe citate interesante sunt citate scrise si de oameni simple.
„Nu risipi partea cea mai bună a vieţii şi a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic să-ţi ridice praful urmelor şi crede-mă odată în viaţă când îţi spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea,,Mihai Eminescu
„Pe când iubirea, de orice fel ar fi ea, luminează viaţa şi-i îndulceşte, ura o-ntunecă, o umple de amărăciune şi-o face nesuferită,,Mihai Eminescu
„Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă,,Mihai Eminescu
„Când iubirea este, și ea este numai când e reciprocă absolută, va să zică universală; când iubirea e, aceasta e cu neputință și de e cu neputință, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite și mai adânci înca de cum fusese-nainte,,Mihai Eminescu
,,Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună.,,Arsenie Boca
,,Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor.,,Arsenie Boca
,,Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască.,,Arsenie Boca
,,Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.,,Arsenie Boca
,,Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?,,Arsenie Boca
,,Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi şi de nimic nu trebuie să se teamă omul ca de el însuşi. Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace.,,Arsenie Boca
„Pe cei care nu-i poţi face să cunoască adevărul, învaţă-i cel puţin să nu-l dispreţuiască.” Monseniorul Vladimir Ghika
„Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare decât să mor în paradisul unei Românii mici.” Ion Antonescu
„Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiţie” Ana Blandiana
„Adevarul invinge, indiferent de soarta celor care l-au servit.” Gheorghe I. Bratianu
„Noi suntem, sau am fost, unul din puţinele neamuri europene care am experimentat contemplaţia în suferinţă.” Mircea Eliade
„Ce este omul? O fiinţă creată de Dumnezeu din nemărginita iubire a lui Dumnezeu, căreia i-au fost puse în faţă fericirea şi moartea, spre a alege.” Valeriu Gafencu
„O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” Mihai Viteazul
„Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare.” Ion Antonescu
„Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.” Mihai Eminescu
„Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ” Petre Ţuţea
„Civilizatia este fructul unei batalii neincetate si in orice batalie infrangerea e posibila, la fel ca si victoria.” Spiru Haret
„Intr-o tara asa de frumoasa, cu un trecut asa de glorios, in mijlocul unui popor atat de destept, cum sa nu fie o adevarata religie iubirea de patrie si cum sa nu-ti ridici fruntea, ca falnicii stramosi de odinioara, mandru ca poti spune:”Sunt roman!” Alexandru Vlahuţa
„Unirea e singura stare politica ce putea sa asigure viitorul nostru si sa ne permita a da tarii organizarea ce o asteapta de atat de mult timp.” Alexandru Ioan Cuza
„Nu poate fi fericire fara libertate, nu poate fi libertate fara putere, si noi ramanii nu vom putea fi puternici pana cand nu ne vom uni cu totii intr-unul si acelasi corp politic.” Nicolae Balcescu
„Soarta este scuza celor slabi si opera celor tari.” Nicolae Titulescu
„Dacă vrăjmaşul vostru vă va strâmtora prin ruşinoase închinări, atunci mai bine treceţi prin paloşul lui decât să fiţi privitori ai împilării şi ticăloşirii ţării voastre” Ştefan cel Mare, citat de Vasile Motrescu
„Eram numiţi vag, cât mai vag, „trădătorii poporului”, fără să se specifice despre care popor era vorba […] În veacul veacului nu mă voi ruşina de ceea ce am trudit pentru ţara mea”. Nichifor Crainic
„Noi vom muri, la fel ca toţi cei care azi luptă-n munţi. Moartea noastră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult ca orice libertatea.” testamentul lui Ion Mogoş
„Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad, ca sperantele mele si jertfa…” Avram Iancu
„Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” Fănuş Neagu
„Pentru a trai o viata care ti-a fost data esti dator sa o meriti atat ca om cat si ca neam in fiecare clipa.” Mihai Viteazul
„A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de Țara drept o datorie e in stare să se laude cu ea.” George Topârceanu
„Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat este cea mai fireasca pretentie a civilizatiei.” Vasile Goldis
„Tara noastra nu are ce face cu tineri imbatraniti; ei ii trebuiesc batrani, multi batrani, insa tineri.” Tudor Arghezi
“Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează.” Constantin Brâncuși
„Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar putea fi părăsită de Istorie.” Octavian Paler
„Eroismul este o atitudine morala alcatuita din aceeasi plamada ca si sacrificiul de sine.” Dimitrie Gusti
„Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul. ” Grigore Vieru
“Nationalitatea si limba sunt mai scumpe decat libertatea, caci libertatea pierduta se poate recastiga, dar nationalitatea niciodata” Gheorghe Baritiu
„Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii.” Nicolae Iorga
„Cine nu si-a scris istoria cu sangele, acela sau n-a avut-o nicicand, sau crede ca poate trai pe contul istoriei altora.” Grigore Vieru
„Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.” Ion Antonescu
„Istoria pentru noi trebuie sa fie un izvor nesecat de poezie sanatoasa, un sir de icoane sfinte de unde sa capatam totdeauna invatatura de adevar si insuflare de virtute.” Ion Luca Caragiale
„Patriotismul nu este numai iubirea pamantului in care te-ai nascut ci, mai ales, iubirea trecutului, fara de care nu exista iubire de tara. ” Mihai Eminescu
„Naţionalismul este singura doctrină salvatoare pentru un stat începător ca al nostru. Nu se poate concepe liberul parcurs al tuturor forţelor distructive în mijlocul poporului nostru.” Octavian Goga
„Jur în fata lui Dumnezeu, pe constiinta si onoare ca îmi voi jertfi viata pentru triumful cauzei comune românesti… !” Iuliu Maniu
„Puterea si fericirea unui stat se afla in puterea si fericirea multimii, adica a natiei.” Mihail Kogalniceanu
„Oamenii de geniu sunt făcliile luminoase care se aprind în calea omenirii: fără ei ne-am pierde în întuneric.” A.C. Cuza
„Tancurile sovietice ne-au ocupat ţara, comunismul a vrut să ne invadeze şi să ne mutileze sufletele.” Dan Puric
„Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva.” Emil Cioran
„Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un mister şi mai mare.” Lucian Blaga
,,Nu putem inventa sentimente. Le putem descoperi și exprima, iubi și urî, le putem apropia de inimă sau le putem respinge.”Nichita Stănescu
”Tu să nu te tragi cu mine de șireturi, întrucât eu mă port desculț.”Nichita Stănescu
”Pe pământ, tot ce există are nevoie din când în când, să plângă.”Nichita Stănescu
”Sunt un om viu. Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin.”Nichita Stănescu
”Dacă florile și-ar dărui oameni la fel cum oamenii își oferă flori, de unde ar fi tăiați oamenii?”.Nichita Stănescu
,,Nimic nu este pierdut cât timp credinţa e în picioare, cât sufletul nu abdică şi capul se ridică din nou,,. Arsenie Papacioc
,,În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu,,. Arsenie Papacioc
,,Nimic nu m-a ajutat mai mult în viaţă ca suferinţa. Singură, suferinţa este suprema catedră de teologie. Sunt sigur că îngerii erau geloşi pe noi pentru că ei nu au această suferinţă dincolo de firea noastră,,. Arsenie Papacioc
„Atingerea absolutului e fericirea supremă, iubirea împlinită e doar o treaptă spre fericire,, Mihai Eminescu
„Nu risipi partea cea mai bună a vieţii şi a inimei d-tale pentru un om care nu e vrednic să-ţi ridice praful urmelor şi crede-mă odată în viaţă când îţi spun marele adevăr, că cel ce nu e-n stare a se iubi pe sine, nu e-n stare a iubi pe nimenea,,Mihai Eminescu
„Pe când iubirea, de orice fel ar fi ea, luminează viaţa şi-i îndulceşte, ura o-ntunecă, o umple de amărăciune şi-o face nesuferită,,Mihai Eminescu
„Nu voi iubi niciodată altă femeie şi tu rămâi în mintea mea şi în sufletul meu ceea ce ai fost totdeauna: visul de aur al vieţii mele, singura mea aspiraţie, şi viaţa cu tine, singura mea speranţă,,Mihai Eminescu
„Când iubirea este, și ea este numai când e reciprocă absolută, va să zică universală; când iubirea e, aceasta e cu neputință și de e cu neputință, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite și mai adânci înca de cum fusese-nainte,,Mihai Eminescu
,,Când te scoli dimineaţa din somn, gândeşte-te că Dumnezeu îţi dă ziua pe care n-ai fi putut să ţi-o dai singur, şi pune deoparte prima oră sau măcar un sfert de oră din ziua ce ţi s-a dat şi adu-o drept jertfă într-o rugăciune de mulţumire şi de cerere bună.,,Arsenie Boca
,,Iubeşte smerenia, că prin ea Dumnezeu îţi va acoperi păcatele. Smerenia este sarea virtuţilor.,,Arsenie Boca
,,Toate diamantele lumii sunt un gunoi, faţă de o clipă petrecută în lumina dumnezeiască.,,Arsenie Boca
,,Oare ştii, omule, că din prima şi până în ultima zi a vieţii tale alergi mereu? Îţi transporţi sufletul spre limanul împărăţiei lui Dumnezeu, în căruţa trupului tău. Fii hotărât! Încearcă şi ai să vezi cât poate un om care vrea să fie curat.,,Arsenie Boca
,,Oamenii se roagă lui Dumnezeu să-i scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de oameni să părăsească păcatul. Acum judecaţi, care şi de cine să asculte întâi: Dumnezeu de oameni sau oamenii de Dumnezeu?,,Arsenie Boca
,,Nu există vrăjmaş mai mare pentru om, decât omul însuşi şi de nimic nu trebuie să se teamă omul ca de el însuşi. Cine îşi stăpâneşte simţămintele, acela îşi petrece viaţa în pace.,,Arsenie Boca
„Pe cei care nu-i poţi face să cunoască adevărul, învaţă-i cel puţin să nu-l dispreţuiască.” Monseniorul Vladimir Ghika
„Prefer să mor în mocirlă într-o Românie Mare decât să mor în paradisul unei Românii mici.” Ion Antonescu
„Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate să fie o formă de justiţie” Ana Blandiana
„Adevarul invinge, indiferent de soarta celor care l-au servit.” Gheorghe I. Bratianu
„Noi suntem, sau am fost, unul din puţinele neamuri europene care am experimentat contemplaţia în suferinţă.” Mircea Eliade
„Ce este omul? O fiinţă creată de Dumnezeu din nemărginita iubire a lui Dumnezeu, căreia i-au fost puse în faţă fericirea şi moartea, spre a alege.” Valeriu Gafencu
„O viață avem români… și-o cinste! Deșteptați-vă că am dormit destul!” Mihai Viteazul
„Viaţa popoarelor este o veşnică şi încordată luptă; o luptă pentru drepturi şi pentru dreptate, o luptă pentru afirmare şi înălţare.” Ion Antonescu
„Citește! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filosofia vieții.” Mihai Eminescu
„Mă mişc între Dumnezeu şi neamul din care fac parte. În afară de aceşti termeni, nu văd nimic semnificativ între cer şi pământ” Petre Ţuţea
„Civilizatia este fructul unei batalii neincetate si in orice batalie infrangerea e posibila, la fel ca si victoria.” Spiru Haret
„Intr-o tara asa de frumoasa, cu un trecut asa de glorios, in mijlocul unui popor atat de destept, cum sa nu fie o adevarata religie iubirea de patrie si cum sa nu-ti ridici fruntea, ca falnicii stramosi de odinioara, mandru ca poti spune:”Sunt roman!” Alexandru Vlahuţă
„Unirea e singura stare politica ce putea sa asigure viitorul nostru si sa ne permita a da tarii organizarea ce o asteapta de atat de mult timp.” Alexandru Ioan Cuza
„Nu poate fi fericire fara libertate, nu poate fi libertate fara putere, si noi ramanii nu vom putea fi puternici pana cand nu ne vom uni cu totii intr-unul si acelasi corp politic.” Nicolae Balcescu
„Soarta este scuza celor slabi si opera celor tari.” Nicolae Titulescu
„Dacă vrăjmaşul vostru vă va strâmtora prin ruşinoase închinări, atunci mai bine treceţi prin paloşul lui decât să fiţi privitori ai împilării şi ticăloşirii ţării voastre” Ştefan cel Mare, citat de Vasile Motrescu
„Eram numiţi vag, cât mai vag, „trădătorii poporului”, fără să se specifice despre care popor era vorba […] În veacul veacului nu mă voi ruşina de ceea ce am trudit pentru ţara mea”. Nichifor Crainic
„Noi vom muri, la fel ca toţi cei care azi luptă-n munţi. Moartea noastră însă va rămâne o mărturie că neamul acesta s-a opus tiraniei comuniste, că noi am iubit mai mult ca orice libertatea.” testamentul lui Ion Mogoş
„Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad, ca sperantele mele si jertfa…” Avram Iancu
„Pentru mine, limba română e distanţa dintre inimă şi umbra ei, care se numeşte suflet.” Fănuş Neagu
„Pentru a trai o viata care ti-a fost data esti dator sa o meriti atat ca om cat si ca neam in fiecare clipa.” Mihai Viteazul
„A fi patriot nu e un merit, e o datorie. Numai cine nu socoate iubirea de Țara drept o datorie e in stare să se laude cu ea.” George Topârceanu
„Unirea tuturor romanilor intr-un singur stat este cea mai fireasca pretentie a civilizatiei.” Vasile Goldis
„Tara noastra nu are ce face cu tineri imbatraniti; ei ii trebuiesc batrani, multi batrani, insa tineri.” Tudor Arghezi
“Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai fapta contează.” Constantin Brâncuși
„Trăim cu frenezie o flecăreală continuă, mulţumiţi că avem ce bârfi, fără să ne pese că ţara în care locuim ar putea fi părăsită de Istorie.” Octavian Paler
„Eroismul este o atitudine morala alcatuita din aceeasi plamada ca si sacrificiul de sine.” Dimitrie Gusti
„Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul. ” Grigore Vieru
“Nationalitatea si limba sunt mai scumpe decat libertatea, caci libertatea pierduta se poate recastiga, dar nationalitatea niciodata” Gheorghe Baritiu
„Un popor care nu isi cunoaste istoria este ca un copil care nu isi cunoaste parintii.” Nicolae Iorga
„Cine nu si-a scris istoria cu sangele, acela sau n-a avut-o nicicand, sau crede ca poate trai pe contul istoriei altora.” Grigore Vieru
„Fii om, fii drept şi recunoaşte că, pe deasupra ambiţiilor, intrigilor şi urilor, este Patria, este veşnicia neamului, şi că acolo trebuie să ne întâlnim totdeauna, chiar dacă nu ne înţelegem de fiecare dată.” Ion Antonescu
„Istoria pentru noi trebuie sa fie un izvor nesecat de poezie sanatoasa, un sir de icoane sfinte de unde sa capatam totdeauna invatatura de adevar si insuflare de virtute.” Ion Luca Caragiale
„Patriotismul nu este numai iubirea pamantului in care te-ai nascut ci, mai ales, iubirea trecutului, fara de care nu exista iubire de tara. ” Mihai Eminescu
„Naţionalismul este singura doctrină salvatoare pentru un stat începător ca al nostru. Nu se poate concepe liberul parcurs al tuturor forţelor distructive în mijlocul poporului nostru.” Octavian Goga
„Jur în fata lui Dumnezeu, pe constiinta si onoare ca îmi voi jertfi viata pentru triumful cauzei comune românesti… !” Iuliu Maniu
„Puterea si fericirea unui stat se afla in puterea si fericirea multimii, adica a natiei.” Mihail Kogalniceanu
„Oamenii de geniu sunt făcliile luminoase care se aprind în calea omenirii: fără ei ne-am pierde în întuneric.” A.C. Cuza
„Tancurile sovietice ne-au ocupat ţara, comunismul a vrut să ne invadeze şi să ne mutileze sufletele.” Dan Puric
„Nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva.” Emil Ciora