Cele mai periculoase virusuri din lume

Author: Niciun comentariu Share:
cele mai periculoase virusuri lume

Cele mai periculoase virusuri din lume au facut ravagii inca de la aparitia acestora. Si in ziua de azi cele mai periculoase virusuri din lume fac ravagii pe intreg mapamondul.

Virusul Marburg

Virusul Marburg – a fost descoperit pentru prima dată în 1967 într-un laborator din Germania unde mai mulţi oameni s-au infectat după ce au intrat în contact cu maimuţe aduse din Uganda. A fost considerat asemănător cu Ebola, iar în Germania a avut o mortalitate de 25% în 1967. În Congo, în perioada 1998-2000, şi în Angola în 2005, rata de mortalitate a ajuns la 80% potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Ebola

Ebola – prima datare a virusului Ebola a fost în 1976 în Congo şi Sudan. Virusul a izbucnit simultan în ambele ţări. Ebola se răspândeşte prin intrarea în contact cu sânge sau alte fluide corporale ale unui persoane infectate şi se manifestă prin febră hemoragică ce duce la cedarea organelor. Rata de mortalitate este de 50% şi poate urca până la 71%.

Rabie

Rabie – vaccinurile dezvoltate pentru animale împotriva rabiei aproape că au eradicat acest virus încă din 1920. Totuşi, intrarea în contact cu un animal cu rabie conduce la infectarea respectivei persoane. Există vaccinuri care distrug virusul, însă dacă vaccinul nu este administrat la timp rata de mortalitate este de 100%.

HIV

HIV – este considerat cel mai periculos şi letal virus al perioadei moderne. Potrivit specialiştilor, aproximativ 32 de milioane de oameni au murit din pricina HIV din 1980 până în prezent. Există medicamente antivirale puternice care ţin virusul sub control, iar persoanele infectate pot trăi ani buni.

Variolă

Variolă – în 1980 World Health Assembly a decretat că acest virus a fost eradicat. Înainte ca vaccinurile pentru variolă să fie descoperite şi perfecţionate, una din trei persoane infectate murea. Doar în secolul 20, variola a ucis 300 de milioane de oameni.

Hantavirus

Hantavirus – este un virus care atacă sistemul respirator şi nu se transmite de la om la om, ci de la şoareci la om. Statele Unite s-au confruntat pentru prima dată cu virusul în 1993 când doi tineri au acuzat probleme respiratorii. Autorităţile au descoperit în urma cercetărilor că cei doi luaseră virusul de la un şoarece. Peste 600 de persoane din Statele Unite au avut virusul, iar 36% au murit, potrivit CDC.

Gripa spaniolă

Gripa spaniolă – virusul responsabil de gripa spaniolă a creat o adevărată pandemie în 1918. Nu mai puţin de 40% din populaţia globului a fost infectată, iar aproximativ 50 de milioane de persoane au murit.

Febra Dengue

Febra Dengue – a apărut pentru prima dată în anii ’50 în Filipine şi Thailanda şi s-a răspândit în toate regiunile tropicale şi subtropicale ale globului. Virusul este purtat şi răspândit de ţânţari şi între 50 şi 100 de milioane de oameni se îmbolnăvesc în fiecare an, potrivit OMS. Rata de mortalitate este de 2,5%, însă dacă boala este lăsată netratată rata de mortalitate poate atinge 20%.

Rotavirus

Rotavirus – este un virus care atacă în special copiii. Două tipuri de vaccinuri sunt deja disponibile. Potrivit OMS, aproximativ 453.000 de copii cu vârste sub 5 ani au murit din cauza rotavirusului în 2008. Ţările care au introdus vaccinurile au raportat un declin considerabil al cazurilor de deces şi chiar de spitalizare.

SARS-CoV

SARS-CoV – SARS a apărut pentru prima dată în 2002 în China. Cel mai probabil, cauza virusului au fost liliecii. SARS s-a răspândit în 26 de ţări din întreaga lume, a infectat 8.000 de persoane şi a provocat 770 de decese în doi ani. Se estimeaza că SARS a avut o rată de mortalitate de 9,6%. Nu s-a mai raportat niciun caz din 2002.

SARS-CoV-2

SARS-CoV-2 – actualul coronavirus cu care ne confruntăm. Are o rată de mortalitate de 2,3% şi atacă în special persoanele în vârstă şi care mai suferă şi de alte boli cronice. Se manifestă prin probleme respiratorii, tuse seacă şi febră şi poate conduce în cazurile grave la pneumonie. A fost descoperit pentru prima dată în decembrie anul trecut, în Wuhan – China.

MERS-CoV – MERS

MERS-CoV – MERS a izbucnit în 2012 în Arabia Saudită, iar un alt focar a fost raportat în Coreea de Sud în 2015. Aparţinea aceleeaşi familii de virusuri precum SARS-CoV şi SARS-CoV-2 şi se crede că provine tot de la lilieci. Prezintă aceleaşi simptone: febră, tuse şi probleme respiratorii. Are o rată de mortalitate între 30 şi 40% şi este cel mai letal virus din familia coronavirusurilor care trece de la animale la oameni.

Previous Article

Boala virală Ebola

Next Article

Campionatul Mondial de Fotbal

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.