Poezii pentru Dragoste
poezii pentru dragoste

Motto :

,, Ultimul drum in dragoste , este acela care nu se spune ,,

Poeziile mele pentru dragoste sunt niste poezii scrise de mine . In special poeziile mele pentru dragoste sunt niste poezii facute pentru dragoste si iubire . Inca din adolescenta am fost indragostit si am scris aceste poezii.

Am iubit poezia si in general am iubit arta si frumosul .Pentru mine poezia inseamna totul . De aceia eu am inceput sa scriu poezii despre dragoste.

Poezii pentru dragoste

Eu consider ca i-am mostenit pe parintii mei , avand acest har de la ei.Primele mele poezii eu le-am scris din tinerete .Le-am scris inca din scoala generala apoi la liceu. Apoi am continuat sa scriu chiar si in armata.

Poezii pentru dragoste

Pe vremea cand eram student la facultate am scris multe poezii . Atunci am inceput sa ma intorc din nou la prima mea dragoste si anume ,, poezia ,, Nu am publicat pana acum nici un volum de poezii .

Poezii pentru dragoste

As fi putut sa o fac , iar acum am inceput sa scriu din nou . De aceasta data consider ca a venit timpul sa-mi fac public poeziile mele. Mi-am publicat poeziile prin diferite bloguri,pagini si site-uri .

Poezii pentru dragoste

Poezia este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice. Multe poezii poate fii scrise independent, în forma unor poeme discrete.  Ea poate apărea în conjuncție cu alte arte, în opere dramatice în versuri .

Poezii pentru dragoste

Poeziile mele sunt poezii pentru iubire si dragoste si sunt niste poezii interesante. Aceste poezii sunt dedicate cu precadere dragostei. Am scris aceste poezii din dragoste pentru dragoste .

Aceste poezii sunt niste poezii inspirate din realitate.In aceste poezii veti gasi numeroase aspecte frumoase despre dragostea adevarata. Dragostea a fost ,este si va ramane eterna in poezie.

Poezii pentru dragoste

Dragostea nemarginita dintre oameni i-au inspirat pe poeti sa scrie poezii. Concepțiile despre dragoste ne ajută să ne înțelegem viețile și relațiile. Când vorbim despre poezii de dragoste, ne referim la persoana iubită.

Poezii pentru dragoste

Aici veti putea citi numeroase poezii din mai multe genuri . Acestea sunt : poezii de dragoste , poezii dedicate parintilor mei , poezii despre sanatate, poezii despre anotimpuri , poezii despre sport, poezii politice, poezii diverse.

Toate poeziile mele sunt semnate sub pseudonimul , dodorel62- Severin

Poezii pentru dragoste

Iubita mea,
 
A fost odată ,a fost demult,
A fost ca niciodată.
Un tânăr ce în gând visa,
La o frumoasă fată.

El ziua nu făcea nimic,
La fată se gândea.
La fata ce-o vedea în vis,
Al cărui nume îl rostea.

De ea era îndrăgostit,
De ea la nebunie.
Şi era mult îndrăgostit,
De ea pentru vecie.
 
Era îndrăgostit de ea,
De tot ce îl înconjura.
Era îndrăgostit de ea orbeşte,
Neconcepand că el o părăseşte.
 
Şi tot aşa trecut – au zile,
Trecut-au luni, trecut-au ani.
Până-ntr-o zi ce el se stinse,
Şi o lăsa cu lacrimi mari.

El a murit fără să-i spună,
Că o iubea ca pe-a sa mumă.
Şi de la el din inimioară,
El nu putea s-o dea afară.

Dar timpul trece prea în grabă,
Şi tot ce-a fost el a uitat.
Doar mama lui la ceas de seară,
Se-apropie de catafalc.

Şi la mormântul lui sădiră,
Un brad ce falnic se-nalţa.
Îmbrăţişat fiind doar de lună,
Şi-a mamei lacrimi ce vărsa.

Acest brăduţ, a fost sădit,
De mama lui îndurerată.
În locul unde s-au iubit,
Băiatul ei cu mândra fată.
 
Şi-n loc de apă jos a curs,
Doar lacrimi multe au picurat.
Din ochii ei ele au ajuns,
La bradul tânăr ce-a plantat.
 
Acum el stea era pe cer,
Că acolo sus i-şi avea locul.
El fiind al cerului străjer,
El singur blestemă norocul.

Văzând atâta suferinţă,
Ce a lăsat în urma lui.
Se hotărî din cer să fugă,
Şi-n marea albastră se topi.

Ieşii la mal, trup fără suflet,
Cu ochii goi şi alb ca ceara.
O umbră ce păşea desculţă,
Dorea nespus să-şi vadă mama.

Intră încet în casa mamei,
Purtat pe-o aripă de vânt.
Trezeşte-te tu scumpă mamă,
 Eu m-am întors la tine pe pământ,

Ajunge mamă atâtea lacrimi,
Că acolo-i bine unde sunt.
Tu stai în pat priveşte cerul,
Şi plângi feciorul ce-ai pierdut.

Dragă mamă îţi cer iertare,
Eu n-am vrut decât iubire.
Ştiu că sufletul te doare,
Şi-ai rămas cu amăgire.

De acolo din cer de sus,
Eu mă rog la Dumnezeu.
Să îţi fie bine ţie,
Jos aici pe acest pământ
 
Sunt steaua ce străluceşte,
Te veghează în miez de noapte.
Lângă tine sunt aproape,
Şi vin zilnic pe pământ.

Zilnic eu îţi sunt aproape,
Pentru tine eu mă rog.
Să-ţi dea Domnu sănătate,
Fiindcă m-ai crescut frumos.

Ai fost mândră pentru mine,
Când pe lume mai adus.
Dar acum eşti în suspine,
Căci feciorul ai pierdut.
 
Trupul lui flămând, sărac,
Se apropie încet de pat.
El mâna mamei îi atinge,
Şi deodată începe a plânge.

Timid acum, deschide mama ochii,
Iar lacrimile calde îi inundă.
Să fie oare în noapte-un vis?!
Şi încet începe să-i răspundă:

Cum să nu plâng?! Tu ai murit!
Şi vii acum la mine?
În chip de lut cu ochii plânşi,
Spunându-mi că ţi-e bine?!

Ce mamă crezi pe lumea asta,
Copile fără minte?!
Că va uita şi-i va fi bine,
La fel ca înainte?!

Te văd acum numai în vise,
Te regăsesc în amintiri.
Cum pot copile să trec peste,
Căci tu la mine nu mai vii.

Dar noaptea este pe sfârşite,
Şi soarele pe boltă apare.
Iar visul care se născu –se,
În mare iarăşi se întoar-se.

Secunde grele acum par ani,
Şi nimeni nu le înţelege.
De ce el încă nu-şi găseşte,
Un loc sub bolta aceia rece.

Clipii din ochi numai odată,
Din mare iarăşi iese viu.
Iar paşii lui grăbiţi îl poartă,
Spre fata care-o iubi.

Câtă tristeţe şi durere,
Cuprinde chipul fetei blânzi.
Ea nu mai are în ochi sclipire,
Nici lacrimi de atâta plâns.

Oftează-ntr-una noaptea-ntreagă,
De dorul lui şi ea se stinge.
Priveşte bradul cum se-nalţă,
Şi-ar vrea să treacă-nemurire.
 
El de-ar putea ar strânge-o tare,
La pieptul lui ca în trecut.
Şi i-ar fura o sărutare,
Aşa cum el făcea demult.

Dar oare cum să facă asta?
Când este doar un chip de lut?!
Şi nici să plângă numai poate,
Şi nici s-o ia de la-nceput.

Nu-ţi fie teamă draga mea,
Eu sunt al tău iubit fugit din stele.
Cu ochii goi cu trupul rece,
Chemat acum de-a ta durere.

Nu irosi frumoasa clipă,
Cu întrebări ce n-au răspuns.
Nu plânge şi nu-ţi fie frică,
Sunt eu, iubitul tău din cer de sus.

Iubirea ce ţi-o port nu moare,
Deşi eu suflet numai am.
Te văd plângând şi rău mă doare,
Te rog tu şterge-mi lacrima.

Povestea noastră de iubire,
N-are hotar şi nici sfârşit.
Oricât e viaţa de subţire,
Şi astăzi eu sunt cel pierit.

Mă sperii acum şi îmi este frică,
Tu numai eşti cel ce era.
Privirea ta parcă – i de sticlă,
De azi mi îngheaţă inima.

Suflarea ta atât de rece,
Ce pare un suflet rătăcit.
Şi-n noaptea repede ce trece,
Se pierde el cum a venit.

Şi norii negrii se adună,
Ce freamăt mare este-n cer.
Destinul strigă adunarea,
Şi-acum se-ndreaptă către el.
 
E viaţa, moartea împreună,
Păşesc printre priviri şi şoapte.
Neînţelegând atâta zarvă,
Deşi acum le ştiu pe toate.

Veni şi soarele şi luna,
Şi toate astrele din cer.
Dar dintre toţi lipsea doar una,
Păzită de un vechi străjer.

Din temniţa întunecată,
El nu înţelege ce urmează.
Că va fi dus la judecată,
În faţa morţii şi a vieţii.

Chiar pază-n temniţă de lăsa,
Am să mă arunc iarăşi în mare.
Îndată noaptea ce se lăsă,
Şi om să fiu la înfăţişare.

De – ai fi iubit şi tu vreodată,
Ai şti ce greu îmi este dorul.
Deschide-mi poarta ferecată,
Să pot din nou ca să îmi iau zborul.

Pe când el se ruga să scape,
Cutremurata – au toţi pereţii.
Sosita – au oastea din cetate,
Să-l ia să-l ducă-n faţa morţii.

Acolo-n sală îi şi destinul,
Acolo-n sală e şi viaţa.
Să-l judece, să-i dea pedeapsa,
Fiindca-ndrazni să-şi schimbe faţa.

Jos pe pământ, aceleaşi lacrimi,
Sunt multe nopţi ce au trecut.
Iar steaua lui de multă vreme,
Pe cer ea n-a mai apărut.

Se aruncă iar din nou în mare,
Coboară iară pe pământ.
Acolo-s multe semne de-ntrebare,
Fără răspunsuri mă frământ.

Aşa-l striga mereu copila,
Neînţelegând acum nimic.
Dar soarta lui îşi schimbă fila,
Va fi iertat sau pedepsit?

Ne-am adunat astăzi cu toţii,
Să judecăm a tale fapte,
În faţa vieţii şi a morţii,
Ai să răspunzi pentru păcate.

Cereasca lege ai încălcat,
Când ai fugit din locul tău.
Şi-n chip de om te-ai arătat,
Tu săvârşind mare păcat.

Îţi înţeleg dorul şi chinul,
Să ştii nimic nu poţi schimba.
În viaţă aşa ţi-a fost destinul,
Să laşi de tânăr lumea ta.

Şi să-nţelegi că nu e bine,
Tu să să revenii printre cei vii.
De ce să-i tulburăm copile,
Cu chipul nostru de stafii?

Eu n-am ştiut ca-n calc vreo lege,
Şi ce-am făcut a fost greşit.
Vroiam s-alin din suferinţă,
Ce s-a născut când am pierit.

N-am vrut să supăr viaţa, moartea,
Şi nici măcar destinul, eu.
De chipul mamei mi-a fost dor,
Să nu-l mai plângă pe fecior.

Recunosc că doar o dată,
Mi-am lasat locul din cer.
Fost-am eu fugit la fată,
Pentru tot iertare i-mi cer.

De- aş putea întoarce timpul,
Le-aş face ca la-nceput.
Nu mă sperie niciunul,
Totul îi nepriceput.

Cum din greşeli se-nvaţă toate,
Putem acum să-ţi dăm iertare.
Dar stai şi meditează oare,
Vei sta închis fără scăpare?

Şi pleacă acum să-ţi reiei locul,
Pe bolta albastră înstelată.
Să nu-ţi încerci iarăşi norocul,
Nicicând în om să fii la faţă.

Aruncă-te din nou în mare,
Coboară iară pe pământ.
Am numai semne de-ntrebare,
Fără răspunsuri mă frământ.

Privesc spre cer dar gol e locul,
De prea mult timp n-ai apărut.
Aprins în inimă mie focul,
De dorul tău, de-al tău cuvânt.

Cum poţi să fii atât de rece,
Chemarea mea să n-o auzi?!
Vino iubite şi petrece,
Măcar un ceas şi-apoi să fugi.

Ascuns acolo-n nori blestema soarta,
Şi-n spre pământ s-ar arunca.
În mare iar să-şi schimbe faţa,
Dar cum?! Când toţi îl condamna.

Iar toate acestea se repetă,
Noapte de noapte, zi de zi.
Se aruncă iar ca o cometă,
Din mare iarăşi om ieşi.

Şi încălca iar legea cerească,
Iubirea lui i-atât de mare,
Şi-l face iarăşi să greşească.
Şi să dea curs la a ei chemare.

Nu-ţi fie teamă draga mea,
Sunt eu iubitul tău din stele.
Şi marea i-mi este mama mea,
Iar tata-i dorurile grele.

Veni la tine acum să – ţi spun,
Că n-am s-o mai pot face.
Cât pe pământ aici am stat,
Acolo-n cer m-au judecat.

Să fiu iertat să-mi reiau locul,
Le-am spus că am să uit de lume.
Dar am văzut că i-ţi plâng ochii,
Şi am fugit pe-ascuns la tine.

Va trebuii să-ţi urmezi soarta,
Destinul cum îţi este scris.
Să nu mai plângi pentru o iubire,
Că – noaptea aceea ea s-a stins.

Se pare că în viaţă banii,
Pot cumpăra aproape tot.
Iar hoţii ace ia-mi vroiau anii,
Aşa-mi ajuns azi să socot.

Eu nu aveam decât iubire,
Eu n-am avut averi, nici bani.
Şi mi-au cerut să uit de tine,
De vreau în viaţă mai mulţi ani.

Şi-am mai crezut că poate toate,
Vor reveni la locul lor.
Averea-l schimbă şi pe frate,
Şi poate chiar ucid e-un om.

Ascultă-mă cu luare aminte,
Tot ce îţi spun e-adevărat.
Am fost ucis de-al tău părinte,
Cu bani şi moartea a cumpărat.

Fata ieşi plângând pe uşă,
Şi se opri la mama ei.
Stând în genunchi, de mâini o prinse,
Privindo-n ochi îi spuse ei:

Te rog să-mi spui tu dragă mamă,
Ce-nseamnă averea pe pământ?
Şi dacă bani… ei pot, mamă,
Să schimbe omu-ntr-un minut?

Mai spune-mi mamă spune-mi mie,
Cu banii poţi să cumperi viaţa?
Şi dacă această lăcomie,
E mult mai rece decât gheaţa?!

 Dar ce-ai păţit copila mamii?
 Ce întrebări nu îţi dau pace?!”
 Spune-mi mamă de pot banii,
 Două vieţi că să despartă?!”

Cu banii tu poţi lua multe,
Căci şi preţul lor ei au.
Cumpără iubiri tăcute,
Foarte mulţi pe ei se dau.

Spune-mi mamă dacă banii,
Pot schimba viaţa în moarte.
Dacă  mai presus de toate,
Banii sunt o răutate?!

Noaptea aceea îndurerată,
Atunci când tâlharii răi.
Vroiau doar banii fure,
I-au luat viaţa pentru ei.

Am scăpat şi sunt în viaţă,
El a trebuit să moară.
Spune-mi te rog dacă ştii,
Cine a pus pe el o gheară?!”

Averea – i mamă  vicleană,
Poate naște lăcomii.
Pe mulţi prinde în capcană,
Oameni mari şi pe copii.

De ce a trebuit să moară?!
Ce să-ţi spun copila mea?
Asta –i viata precum strada,
Ne naştem, ieşim din ea.

Cum e scris ne ducem traiul,
Trecând prin bune şi rele.
Când atunci ne chemă Raiul,
Lăsăm toate-n urmă, cele…

Unii mor chiar de copii,
Alţii par uitaţi de moarte.
Cum ţi-e dat s-o împlini,
Chiar de ai bani, nu cumperi toate.

Înţeleg măicuţă dragă,
Văd că dragostea de bani.
Unii astăzi chiar o neagă,
Şi din viaţa-ţi fură ani.

Ca să nu-şi piardă averea,
Şi de el să mă despartă.
Iubirea -i dulce ca mierea,
Nu de banii lui legată.

N-am crezut că-n ăsta lume,
Într-o zi se va plăti.
Iubirea adevărată,
Cu mult sânge e udată.
 
Şi văzând că n-o să poată,
Să-l facă să dea uitării.
Cu bani viaţa-i fuse luată,
Mai devreme maică dragă.

Şi de acuma mamă dragă,
Eu nu vreau ca să jeleşti.
Vreau să-ţi spun că a ta fată,
De azi tu n-ai so mai vezi.
 
Dacă pentru voi iubirea,
N-a însemnat decât doar bani.
Vreau să-ţi spun iubită mamă,
Mult mai grea e despărţirea.
 
Şi în miez de noapte fata,
Fugii desculţă cu lacrimi.
Lăsă -n urmă mamă, casa,
Şi ale sale multe patimi.

Tot fugind îşi pierdu urma,
Noaptea – i rece şi ploioasă.
Ea pe brad punându-şi mâna,
Căzu jos neputincioasă.

Tu sari din nou iar în mare,
Coboară iar pe pământ,
Vino te rog ieşi în cale,
Vino iară la mormânt.

Vino acolo în mare grabă,
Eu te-aştept şi te doresc.
Te-am iubit o viaţa-n treagă,
Eu pe tine te iubesc.
 
Orice ar fi în lumea asta,
Fără tine nu concep.
Chiar de-i bună, chiar de-i rea,
Fără tine nu trăiesc.
 
Dacă acolo pe pământ,
Lumea este foarte rea.
Vreau să vin acum iubite,
Lângă tine în mormânt.
 
De azi vom fi împreună,
Şi voi fi mireasa ta.
A iubit numai averea,
De azi asta va avea.

Vreau aici să stau cu tine,
Şi în braţe să mă strângi.
Lângă tine i-mi este bine,
Pe pământ şi în mormânt.
 
Cum a făcut nu se ştie,
Trupul fetei fu găsit.
 Şi tot ce s-a putut scrie,
 Că aşa ia fost ursit.

Şi de atunci când suflă vântul,
Doi iubiţi nevinovaţi.
Parinţi-s numai cu gândul,
Că-n pământ ei i-au băgat.
 
Lângă bradu acela mare,
Şi-a găsit fata sfârşitul.
Şi de acum pe cer apare,
Numai ea şi cu iubitul.

Când plouă, povestea spune,
Cei doi lacrimi mereu varsă.
Mândrii – s de-a lor regăsire.
De dorul celor de acasă.

Ei sunt două stele –n cer,
Pe vecie împreunate.
Doar în zorii zilei pier,
Peste noapte strâns legate.
 
dodorel62 – Severin

Poezii pentru dragoste

Au fost în viaţă doi ce s-au iubit,
 
Au fost în viaţă, doi ce s-au iubit,
Ei s-au îndrăgostit şi s-au căsătorit.
Şi nuntă mare, cu alai ei au făcut,
Şi totul a fost aşa, cum ei au plănuit.
 
El Dumnezeu pe amândoi, ia binecuvântat,
Cu două îngeri de fete și un frumuşel băiat.
Dar fata când credea, că îi tare fericită,
De soarta nemiloasă, ea iată fost lovită.
 
O suferinţă grea şi o boală, cruntă nemiloasă,
Tot sprijinul ce îl avea atunci la ea în casă.
La luat atunci şi a plecatm cu el în floarea vieţii,
Şi ia lăsat în urmă doar umbra neagră a tristeții.
 
Ea fata a avut o soartă, neagră şi a fost ursită,
Ca să rămână singură şi într-una necăjită.
În viaţa asta copiii, singură doar ea să îi crească,
De ăsta soartă nemiloasă, a avut parte să trudească.
 
Două fetiţe gemene, frumoase şi un băiat ea a avut,
Şi a fost nevoită singură, toţi trei de ia crescut.
Doar bunul şi săracul Dumnezeu,
El singurul într-una, a ajutat-o la bine şi la greu.
 
Acum copiii au crescut şi mari cu toţii îs căsătoriţi,
Şi sunt la casa lor cu toţii şi îs tare fericiţi,
Şi au copi la rândul lor şi mari îmi sunt nepoţii,
Şi vreau să îţi spun, că suntem fericiţi cu toţii.
 
Dar nepoţeii tăi într-una, pe mine mă întreabă,
De ce tu ai plecat acolo sus, fără ca ei să poată să te vadă?
Şi le-am răspuns că viaţa, asta aşa e uneori făcută,
Că cel ce este bun la suflet, la Domnu în cer el urcă!
 
dodorel62 – Severin

Poezii pentru dragoste

Fostele iubiri,

Fostele iubiri sunt doar amintiri,
Le păstrez şi acum într-un vechi album.
Anii au trecut şi n-am să le uit,
Ele –s tot frumoase şi-mi sunt drăgălaşe.

Fostele iubiri sunt doar amintiri,
Le visez în noapte, le visez pe toate.
Când mă apucă un dor nebun,
Mă uit şi le admir în acest album.

Fostele iubiri sunt doar amintiri,
Pozele le ţin într-un vechi album.
Când de praf îl şterg, eu mă reculeg,
Le zăresc şi-acum printre amintiri fostele iubiri.

Poezii pentru dragoste

Iar dansul nostru cel misterios,

Şi ca un porumbel eu voi zbura în nori,
Acolo unde soare apare rare ori.
Şi printre stele atunci eu voi zbura,
La tine sus pe cer iubita mea.

Acolo sus în nori mă voi scălda,
Cu luna atuncea voi dansa.
Voi săruta şi razele solare,
Şi vom privi de acolo în depărtare

Iar dansul nostru cel misterios,
Va fi doar pentru tine acum.
Va fi un dans, va fi frumos,
Şi dragostea se va preface în scrum.

Poezii pentru dragoste

Am să te aştept iubita mea o viaţă,

Cînd tu iubita mea nu vei mai fii,
Şi chiar de vei pleca acum departe.
Cu siguranţă nu voi mai putea zîmbi,
În inimioara mea tu îmi vei fi aproape.

Iar zambetu-ţi frumos suav şi dulce,
Mereu pe mine el ma încîntat.
Iar gîndul meu într-una spre el fuge,
Şi inimioara mea din piept mi-a alinat.

Da, mii dor, mii dor nebun de tine,
Iubita mea tu asta bine să o şti.
Cînd nu te vei simţi atuncea bine,
La mine tu iubita mea să vii.

Am să te aştept iubita mea o viaţă,
Chiar dacă tu cîndva mă vei uita.
Şi am să-ţi şterg şi lacrimile de pe faţă,
Şi pentru tot ce mi-ai făcut eu te-oi ierta.

Poezii pentru dragoste

Prima dragoste din întîii.

Niciodată, niciodată, n-aş putea ca să te uit,
Pentru mine tu ai fost, dragostea ce a avut rost.
Te-am iubit ca nimeni altul, te-am iubit asta să o şti,
Pentru mine ai rămas prima dragoste din întîii.

Din povestea de iubire, am rămas c-o amintire,
Chiar de vremea a trecut, niciodată n-am să uit,
Nopţi afară cînd stăteam şi stelele număram.
Au fost seri multe frumoase de luceafar luminate.

Clipele frumoase în viaţă, împreună le-am gustat,
De la prima întîlnire, ne-am plăcut, ne-am adorat.
Prima dragoste din întîii, niciodată nu se uită,
Ea a fost şi va rămîne, pentru mine o enigmă.

Simt cum noaptea mă apasă şi dorul tău nu mă lasă.
Îţi simt buzele aproape cum vin, mă sărută în noapte,
Ochii tăi nu pot să-i uit, noi ne-am despărţit tu şti,
Pentru mine ai rămas ,prima dragoste din întîii.

Poezii pentru dragoste

Şi te pierzi printre speranţe.

N-ai avut zi prea frumoasă,
În sfîrşit eşti iar acasă.
Îţi simt în suflet inima mîhnită,
Eşti obosită şi inima îţi e rănită.

În piept tragi aer cu dorinţă,
Şi-ţi spui că va fi totul bine.
Dar totul este în propria fiinţă,
Ce nu poţi la oricine spune.

Ai tu un dor ce nu-ţi dă pace,
Vrei să trăieşti ca la-nceput iubirea.
Care din zi în zi te ţine ca pe ace,
Să-ţi dea de-a pururi fericirea.

Vrei ca iubitul tău mereu să fie,
Acel luceafăr ce luceşte printre stele.
Ce înţelege a tale ne însetate gînduri,
Şi luminează într-una printre ele.

Eşti fericită acum şi eşti iubită,
Dar nu-i acea iubire ce-ţi dă viaţă.
Nu-i raza blîndă şi frumoasă de lumină,
Ce te, trezeşte în fiecare dimineaţă.

Nu-i soarele acela ce te încălzeşte,
Cînd dormi senină şi frumoasă.
Şi-ţi dă imensa fericire a celui care te iubeşte,
Cînd mergi prin lumea păcătoasă.

Dar în noapte cazi în visuri,
Cînd îţi strîngi iubitule braţe.
Laşi deoparte orice gînduri,
Şi te pierzi printre speranţe.

Poezii pentru dragoste

Şi te pierzi printre speranţe.

N-ai avut zi prea frumoasă,
În sfîrşit eşti iar acasă.
Îţi simt în suflet inima mîhnită,
Eşti obosită şi inima îţi e rănită.

În piept tragi aer cu dorinţă,
Şi-ţi spui că va fi totul bine.
Dar totul este în propria fiinţă,
Ce nu poţi la oricine spune.

Ai tu un dor ce nu-ţi dă pace,
Vrei să trăieşti ca la-nceput iubirea.
Care din zi în zi te ţine ca pe ace,
Să-ţi dea de-a pururi fericirea.

Vrei ca iubitul tău mereu să fie,
Acel luceafăr ce luceşte printre stele.
Ce înţelege a tale ne însetate gînduri,
Şi luminează într-una printre ele.

Eşti fericită acum şi eşti iubită,
Dar nu-i acea iubire ce-ţi dă viaţă.
Nu-i raza blîndă şi frumoasă de lumină,
Ce te, trezeşte în fiecare dimineaţă.

Nu-i soarele acela ce te încălzeşte,
Cînd dormi senină şi frumoasă.
Şi-ţi dă imensa fericire a celui care te iubeşte,
Cînd mergi prin lumea păcătoasă.

Dar în noapte cazi în visuri,
Cînd îţi strîngi iubitule braţe.
Laşi deoparte orice gînduri,
Şi te pierzi printre speranţe.

Poezii pentru dragoste

Iubirea veşnică şi sfîntă,

Tu dă-mi sărutul tău iubire,
Căci nu mai pot de fericire.
Dă-mi mîna ta şi îţi voi spune,
Eu te iubesc şi e pe bune.

Mereu într-una te iubesc,
Şi ochii blînzi îţi cuceresc.
Dă-mi clipe multe speciale,
Să simt din nou buzele tale.

Dă-mi ochii tăi frumoşi albaştri,
Să-i studiez ca nişte aştrii.
Ca în noaptea dulce de demult,
Să-mi dai sărut, după sărut.

Iubirea veşnică şi sfîntă,
Poeţii în versuri toţi o cîntă.
Nici cînd ea nu va dispărea,
A fost şi va rămîne aşa.

Poeziile mele pentru dragoste

Privesc spre cer înspăimîntat

Privesc spre cer înspăimîntat,
Şi mă gîndesc mereu la Tine.
La cît ai suferit şi ai răbdat,
Să fiu scăpat de lanţuri şi suspine.

Privesc spre cer mereu şi plîng,
Atît de mult şi corpul meu mă doare.
Eu te-am dezamăgit şi te-am străpuns,
De atîtea ori, cu-atîta nepăsare.

Cu-acei soldaţi eu mîinile ţi-am prins,
Privesc de-atîtea ori mereu spre ploaie.
De crucea aceia te-am legat şi ai plîns,
Şi lacrimi ţie îţi cad de atunci şiroaie.

Varsat-au ochii Tăi acum plîngînd,
Cîtă durere şi ce chin, ce jale.
Cînd coloseumul roman era neatins,
Şi sîngele martirilor curgea şiroaie.

Şi peste ani istoria ne va spune,
Cum fără milă ei te-au răstignit,
Te –au răstignit pe cruce pentru mine.
Şi ai murit în chinuri umilit.

Prima dragoste din întîii.

Niciodată, niciodată, n-aş putea ca să te uit,
Pentru mine tu ai fost, dragostea ce a avut rost.
Te-am iubit ca nimeni altul, te-am iubit asta să o şti,
Pentru mine ai rămas prima dragoste din întîii.

Din povestea de iubire, am rămas c-o amintire,
Chiar de vremea a trecut, niciodată n-am să uit,
Nopţi afară cînd stăteam şi stelele număram.
Au fost seri multe frumoase de luceafar luminate.

Clipele frumoase în viaţă, împreună le-am gustat,
De la prima întîlnire, ne-am plăcut, ne-am adorat.
Prima dragoste din întîii, niciodată nu se uită,
Ea a fost şi va rămîne, pentru mine o enigmă.

Simt cum noaptea mă apasă şi dorul tău nu mă lasă.
Îţi simt buzele aproape cum vin, mă sărută în noapte,
Ochii tăi nu pot să-i uit, noi ne-am despărţit tu şti,
Pentru mine ai rămas ,prima dragoste din întîii.

Mai am un singur dor,

Mai am un singur dor, acolo eu aş vrea să mor.
La marginea pădurii şi să mă latre câinii.
N-aş vrea ca să veniţi atunci când mă găsiţi.
Să începeţi să ţipaţi şi somnu să – îmi tulburaţi.

Nu vreau nici mormântare, nu vreau nici bocitoare.
La căpătâi să-mi plângă, Iar lacrimile lor la inimă să ajungă.
Şi un izvor cu apă lină, limpede frumoasă, cristalină,
Vreau să curgă lângă mine şi doru greu să îmi aline.

Nu vreau ca moartea nemiloasă din casă să mă ia,
Şi să mă lase ca să pot trăi cât încă tânăr eu voi fi.
Dar însă bunul Dumnezeu, mă ocroteşte El mereu,
De mine El s-a îndurat şi viaţă trainică mi-a dat.

Nu vreau sicriu, nu vreau nici cruce de argint,
Nu vreau pomeni sau muzica să-mi cânte.
Eu vreau să ştiu că zbor uşor ca frunza în vânt,
Căci am trăit şi am iubit acest pământ.

Numai pescăruşii în zare,

Pescăruşii zboară în zare,
Şi se bucură de mare.
Peste tot îi poţi privi,
De la mare vei veni.

Ei dansează şi valsează,
Sus pe cer cînd luminează.
Luna cu a sa putere,
Ce apare printre stele.

Ei se apropie de mare,
Dînd din aripi tot mai tare.
Prevestind acuma parcă,
O furtună o să înceapă

Şi din ce în ce furtuna,
Dintr-o dată ea nebuna.
Sa pornit ca din senin,
Peste litoralul plin.

Oameni, copii disperaţi,
Fug de furtună turbaţi.
Numai pescăruşii în zare,
Ei se bucură de mare.

Şi acolo sub clar de lună,

Am aşteptat să treacă un an, ca să-ţi bat din nou la geam.
Nopţile într-una visam, căci cu tine mă împăcam.
Ai avut timp ca să vezi, să stai şi să meditezi.
Dacă –n inimiora ta, are loc inima mea.

Te-am lăsat să suferi mult, inima rău mă durut,
După tot ce mi-ai făcut, acum eu m-am hotărît.
Să-ţi mai dau o şansă ţie, să fi a mea pe vecie.
Şi să nu asculţi de părinţi, c-ai văzut unde –am ajuns.

Am ajuns să ne urăm şi apoi să ne despărţim,
Ei visau avere multă, să o facem după nuntă.
Căci în capul lor a fost, doar avereai primul loc,
Trebuiau atunci să ştie, mai presus este o iubire.

Poţi să ai de toate în viaţă, dar iubirea prima dată,
A fost şi este mereu, zeiţă în sufletul meu.
Iubirea din tinereţe, nu o ai la batrnete,
Haide acum să ne iubim şi în lume să fugim.

Să fugim cît mai departe şi acolo să avem parte,
De o dragoste curată, cum na fost ea nici odată.
Să fugim pe malul mării, pe părinţi să-i dăm uitării,
Şi acolo sub clar de lună, noi să stăm întreagă lună.

Noi suntem doi pentru o viaţă,

Și eu și tu și ei si noi,
O lume plină de nebuni.
Ţinându-ne de mână suntem doi,
Avand tu ochii verzi , eu de cărbuni.

Eu sunt un simplu visător îndrăgostit,
De-al tău parfum și-a ta zâmbire.
La pieptul tău sa fiu adăpostit,
Opresc a timpului grăbire.

Tu sângele ce-mi curge-n vene,
Ești apă vie de izvor.
Tu-mi ești cântare de sirene,
Tu-mi ești sărut otrăvitor.

Ei sunt acei ce se întreabă,
De-i adevăr sau e minciună.
Ei sunt acei ce la tarabă,
Iubirea noastră ar vrea s-o vândă.

Noi suntem doi pentru o viaţă,
Așa ne-a fost sortit in stele.
Și de-ar mai fi pe drumuri ceaţă,
Eu știu că noi trecem de rele.

Te rog atunci să- mi dai de știre.

Mă uit în jur şi uit de mine,
Şi rătăcind pe străzi străine.
Mă pierd mereu și uit de mine,
Cu glas timid cerșind iubire.

Cu măna-ntinsă-n zorii zilei,
Cu ochii-nlăcrimați de dor.
Din somn tresar, suspin, doar amăgire,
E tot ce dai acum la cerșetor.

Visez c- am hainele făcute zdrențe,
Visez că fața-i plină de pămînt.
Dar sufletul mi-e praf de stele,
Dar tu nu-l vezi și mă frămînt.

Ce cauți tu asta nu este iubire,
Tu ai privirea acum întunecată.
Din drumul tău către zdrobire,
De vrei iubește-mă să fii salvată.

Şi iți promit solemn că țin secretul,
Doar pentru tine, pentru noi.
Iar tu alegi acum regretul,
N-a fost să fie să fim doi.

În colț de stradă-mi petrec veacul,
Sunt cerșetor ce vrea iubire.
Şi dac-ar fi să-mi fii tu leacul,
Te rog atunci să-mi dai de știre.

Mai speri ,

Cînd inima nu știe ce să-ți spună,
Te duci cu gîndul către rațiune.
Și-ți spui: iubirea e nebună,
Dar, totuși, speri într-o minune.

Mai speri că într-o bună zi,
Vei fi din nou cel ce ai fost odată.
Mai speri că îți vei reveni,
Și vei iubi din nou ca prima dată.

Mai speri din nou ca altă dată,
Cînd noi sub clar de lună ne iubeam.
Mai speri iubitul meu încă odată,
Cînd stăm pe bancă şi ne sărutăm.

Şi nimeni n-ar putea ca să-ţi descrie,
Cum ți se rupe inima din piept.
Ai vrea iubitul meu să simți în nesimțire,
Dar știi că nu mai știi ce-i drept.

Poezii pentru dragoste

Mai sti iubito,

Mai şti iubito nopțile pe malul mării,
Ce ne prindeau adeseori rîzînd?
Mai știi cînd am făcut ocolul tării,
Și dimineața ne prindea cîntînd?

Mai şti iubito nopţile cu lună nouă,
Cînd vorbe dulci noi ne şopteam?
Cu-al tău sărut mi-ai rupt inima-n două,
Şi cu tandreţe multă noi ne sărutăm?

Mai simt și azi de parcă ieri au fost,
Acele clipe parcă rupte din poveste.
Cînd mă simțeam iubit și norocos,
Căci mă iubeai intens și nebunește.

Mă mai gîndesc, așa, din cînd în cînd,
Dac-ai uitat de vara cea fierbinte.
Cînd zorii ne prindeau la fel, rîzînd,
Șoptindu-ne frumoasele cuvinte.

Poeziile mele pentru dragoste

Iubita mea,

A fost odată ,a fost demult,
A fost ca niciodată.
Un tânăr ce în gând visa,
La o frumoasă fată.

El ziua nu făcea nimic,
La fată se gândea.
La fata ce-o vedea în vis,
Al cărui nume îl rostea.

De ea era îndrăgostit,
De ea la nebunie.
Şi era mult îndrăgostit,
De ea pentru vecie.

Era îndrăgostit de ea,
De tot ce îl înconjura.
Era îndrăgostit de ea orbeşte,
Neconcepand că el o părăseşte.

Şi tot aşa trecut – au zile,
Trecut-au luni, trecut-au ani.
Până-ntr-o zi ce el se stinse,
Şi o lăsa cu lacrimi mari.

El a murit fără să-i spună,
Că o iubea ca pe-a sa mumă.
Şi de la el din inimioară,
El nu putea s-o dea afară.

Dar timpul trece prea în grabă,
Şi tot ce-a fost el a uitat.
Doar mama lui la ceas de seară,
Se-apropie de catafalc.

Şi la mormântul lui sădiră,
Un brad ce falnic se-nalţa.
Îmbrăţişat fiind doar de lună,
Şi-a mamei lacrimi ce vărsa.

Acest brăduţ, a fost sădit,
De mama lui îndurerată.
În locul unde s-au iubit,
Băiatul ei cu mândra fată.

Şi-n loc de apă jos a curs,
Doar lacrimi multe au picurat.
Din ochii ei ele au ajuns,
La bradul tânăr ce-a plantat.

Acum el stea era pe cer,
Că acolo sus i-şi avea locul.
El fiind al cerului străjer,
El singur blestemă norocul.

Văzând atâta suferinţă,
Ce a lăsat în urma lui.
Se hotărî din cer să fugă,
Şi-n marea albastră se topi.

Ieşii la mal, trup fără suflet,
Cu ochii goi şi alb ca ceara.
O umbră ce păşea desculţă,
Dorea nespus să-şi vadă mama.

Intră încet în casa mamei,
Purtat pe-o aripă de vânt.
Trezeşte-te tu scumpă mamă,
Eu m-am întors la tine pe pământ,

Ajunge mamă atâtea lacrimi,
Că acolo-i bine unde sunt.
Tu stai în pat priveşte cerul,
Şi plângi feciorul ce-ai pierdut.

Dragă mamă îţi cer iertare,
Eu n-am vrut decât iubire.
Ştiu că sufletul te doare,
Şi-ai rămas cu amăgire.

De acolo din cer de sus,
Eu mă rog la Dumnezeu.
Să îţi fie bine ţie,
Jos aici pe acest pământ

Sunt steaua ce străluceşte,
Te veghează în miez de noapte.
Lângă tine sunt aproape,
Şi vin zilnic pe pământ.

Zilnic eu îţi sunt aproape,
Pentru tine eu mă rog.
Să-ţi dea Domnu sănătate,
Fiindcă m-ai crescut frumos.

Ai fost mândră pentru mine,
Când pe lume mai adus.
Dar acum eşti în suspine,
Căci feciorul ai pierdut.

Trupul lui flămând, sărac,
Se apropie încet de pat.
El mâna mamei îi atinge,
Şi deodată începe a plânge.

Timid acum, deschide mama ochii,
Iar lacrimile calde îi inundă.
Să fie oare în noapte-un vis?!
Şi încet începe să-i răspundă:

Cum să nu plâng?! Tu ai murit!
Şi vii acum la mine?
În chip de lut cu ochii plânşi,
Spunându-mi că ţi-e bine?!

Ce mamă crezi pe lumea asta,
Copile fără minte?!
Că va uita şi-i va fi bine,
La fel ca înainte?!

Te văd acum numai în vise,
Te regăsesc în amintiri.
Cum pot copile să trec peste,
Căci tu la mine nu mai vii.

Dar noaptea este pe sfârşite,
Şi soarele pe boltă apare.

Iar visul care se născu –se,
În mare iarăşi se întoar-se.

Secunde grele acum par ani,
Şi nimeni nu le înţelege.
De ce el încă nu-şi găseşte,
Un loc sub bolta aceia rece.

Clipii din ochi numai odată,
Din mare iarăşi iese viu.
Iar paşii lui grăbiţi îl poartă,
Spre fata care-o iubi.

Câtă tristeţe şi durere,
Cuprinde chipul fetei blânzi.
Ea nu mai are în ochi sclipire,
Nici lacrimi de atâta plâns.

Oftează-ntr-una noaptea-ntreagă,
De dorul lui şi ea se stinge.
Priveşte bradul cum se-nalţă,
Şi-ar vrea să treacă-nemurire.

El de-ar putea ar strânge-o tare,
La pieptul lui ca în trecut.
Şi i-ar fura o sărutare,

Aşa cum el făcea demult.
Dar oare cum să facă asta?
Când este doar un chip de lut?!
Şi nici să plângă numai poate,
Şi nici s-o ia de la-nceput.

Nu-ţi fie teamă draga mea,
Eu sunt al tău iubit fugit din stele.
Cu ochii goi cu trupul rece,
Chemat acum de-a ta durere.

Nu irosi frumoasa clipă,
Cu întrebări ce n-au răspuns.
Nu plânge şi nu-ţi fie frică,
Sunt eu, iubitul tău din cer de sus.

Iubirea ce ţi-o port nu moare,
Deşi eu suflet numai am.
Te văd plângând şi rău mă doare,
Te rog tu şterge-mi lacrima.

Povestea noastră de iubire,
N-are hotar şi nici sfârşit.
Oricât e viaţa de subţire,
Şi astăzi eu sunt cel pierit.

Mă sperii acum şi îmi este frică,
Tu numai eşti cel ce era.
Privirea ta parcă – i de sticlă,
De azi mi îngheaţă inima.

Suflarea ta atât de rece,
Ce pare un suflet rătăcit.
Şi-n noaptea repede ce trece,
Se pierde el cum a venit.

Şi norii negrii se adună,
Ce freamăt mare este-n cer.
Destinul strigă adunarea,
Şi-acum se-ndreaptă către el.

E viaţa, moartea împreună,
Păşesc printre priviri şi şoapte.
Neînţelegând atâta zarvă,
Deşi acum le ştiu pe toate.

Veni şi soarele şi luna,
Şi toate astrele din cer.
Dar dintre toţi lipsea doar una,
Păzită de un vechi străjer.

Din temniţa întunecată,
El nu înţelege ce urmează.
Că va fi dus la judecată,
În faţa morţii şi a vieţii.

Chiar pază-n temniţă de lăsa,
Am să mă arunc iarăşi în mare.
Îndată noaptea ce se lăsă,
Şi om să fiu la înfăţişare.

De – ai fi iubit şi tu vreodată,
Ai şti ce greu îmi este dorul.
Deschide-mi poarta ferecată,
Să pot din nou ca să îmi iau zborul.

Pe când el se ruga să scape,
Cutremurata – au toţi pereţii.
Sosita – au oastea din cetate,
Să-l ia să-l ducă-n faţa morţii.

Acolo-n sală îi şi destinul,
Acolo-n sală e şi viaţa.
Să-l judece, să-i dea pedeapsa,
Fiindca-ndrazni să-şi schimbe faţa.

Jos pe pământ, aceleaşi lacrimi,
Sunt multe nopţi ce au trecut.
Iar steaua lui de multă vreme,
Pe cer ea n-a mai apărut.

Se aruncă iar din nou în mare,
Coboară iară pe pământ.
Acolo-s multe semne de-ntrebare,
Fără răspunsuri mă frământ.

Aşa-l striga mereu copila,
Neînţelegând acum nimic.
Dar soarta lui îşi schimbă fila,
Va fi iertat sau pedepsit?

Ne-am adunat astăzi cu toţii,
Să judecăm a tale fapte,
În faţa vieţii şi a morţii,
Ai să răspunzi pentru păcate.

Cereasca lege ai încălcat,
Când ai fugit din locul tău.
Şi-n chip de om te-ai arătat,
Tu săvârşind mare păcat.

Îţi înţeleg dorul şi chinul,
Să ştii nimic nu poţi schimba.
În viaţă aşa ţi-a fost destinul,
Să laşi de tânăr lumea ta.

Şi să-nţelegi că nu e bine,
Tu să să revenii printre cei vii.
De ce să-i tulburăm copile,
Cu chipul nostru de stafii?

Eu n-am ştiut ca-n calc vreo lege,
Şi ce-am făcut a fost greşit.
Vroiam s-alin din suferinţă,
Ce s-a născut când am pierit.

N-am vrut să supăr viaţa, moartea,
Şi nici măcar destinul, eu.
De chipul mamei mi-a fost dor,
Să nu-l mai plângă pe fecior.

Recunosc că doar o dată,
Mi-am lasat locul din cer.
Fost-am eu fugit la fată,
Pentru tot iertare i-mi cer.

De- aş putea întoarce timpul,
Le-aş face ca la-nceput.
Nu mă sperie niciunul,
Totul îi nepriceput.

Cum din greşeli se-nvaţă toate,
Putem acum să-ţi dăm iertare.
Dar stai şi meditează oare,
Vei sta închis fără scăpare?

Şi pleacă acum să-ţi reiei locul,
Pe bolta albastră înstelată.
Să nu-ţi încerci iarăşi norocul,
Nicicând în om să fii la faţă.

Aruncă-te din nou în mare,
Coboară iară pe pământ.
Am numai semne de-ntrebare,
Fără răspunsuri mă frământ.

Privesc spre cer dar gol e locul,
De prea mult timp n-ai apărut.
Aprins în inimă mie focul,
De dorul tău, de-al tău cuvânt.

Cum poţi să fii atât de rece,
Chemarea mea să n-o auzi?!
Vino iubite şi petrece,
Măcar un ceas şi-apoi să fugi.

Ascuns acolo-n nori blestema soarta,
Şi-n spre pământ s-ar arunca.
În mare iar să-şi schimbe faţa,
Dar cum?! Când toţi îl condamna.

Iar toate acestea se repetă,
Noapte de noapte, zi de zi.
Se aruncă iar ca o cometă,
Din mare iarăşi om ieşi.

Şi încălca iar legea cerească,
Iubirea lui i-atât de mare,
Şi-l face iarăşi să greşească.
Şi să dea curs la a ei chemare.

Nu-ţi fie teamă draga mea,
Sunt eu iubitul tău din stele.
Şi marea i-mi este mama mea,
Iar tata-i dorurile grele.

Veni la tine acum să – ţi spun,
Că n-am s-o mai pot face.
Cât pe pământ aici am stat,
Acolo-n cer m-au judecat.

Să fiu iertat să-mi reiau locul,
Le-am spus că am să uit de lume.
Dar am văzut că i-ţi plâng ochii,
Şi am fugit pe-ascuns la tine.

Va trebuii să-ţi urmezi soarta,
Destinul cum îţi este scris.
Să nu mai plângi pentru o iubire,
Că – noaptea aceea ea s-a stins.

Se pare că în viaţă banii,
Pot cumpăra aproape tot.
Iar hoţii ace ia-mi vroiau anii,
Aşa-mi ajuns azi să socot.

Eu nu aveam decât iubire,
Eu n-am avut averi, nici bani.
Şi mi-au cerut să uit de tine,
De vreau în viaţă mai mulţi ani.

Şi-am mai crezut că poate toate,
Vor reveni la locul lor.
Averea-l schimbă şi pe frate,
Şi poate chiar ucid e-un om.

Ascultă-mă cu luare aminte,
Tot ce îţi spun e-adevărat.
Am fost ucis de-al tău părinte,
Cu bani şi moartea a cumpărat.

Fata ieşi plângând pe uşă,
Şi se opri la mama ei.
Stând în genunchi, de mâini o prinse,
Privindo-n ochi îi spuse ei:

Te rog să-mi spui tu dragă mamă,
Ce-nseamnă averea pe pământ?
Şi dacă bani… ei pot, mamă,
Să schimbe omu-ntr-un minut?

Mai spune-mi mamă spune-mi mie,
Cu banii poţi să cumperi viaţa?
Şi dacă această lăcomie,
E mult mai rece decât gheaţa?!

Dar ce-ai păţit copila mamii?
Ce întrebări nu îţi dau pace?!”
Spune-mi mamă de pot banii,
Două vieţi că să despartă?!”

Cu banii tu poţi lua multe,
Căci şi preţul lor ei au.
Cumpără iubiri tăcute,
Foarte mulţi pe ei se dau.

Spune-mi mamă dacă banii,
Pot schimba viaţa în moarte.
Dacă  mai presus de toate,
Banii sunt o răutate?!

Noaptea aceea îndurerată,
Atunci când tâlharii răi.
Vroiau doar banii fure,
I-au luat viaţa pentru ei.

Am scăpat şi sunt în viaţă,
El a trebuit să moară.
Spune-mi te rog dacă ştii,
Cine a pus pe el o gheară?!”

Averea – i mamă  vicleană,
Poate naște lăcomii.
Pe mulţi prinde în capcană,
Oameni mari şi pe copii.

De ce a trebuit să moară?!
Ce să-ţi spun copila mea?
Asta –i viata precum strada,
Ne naştem, ieşim din ea.

Cum e scris ne ducem traiul,
Trecând prin bune şi rele.
Când atunci ne chemă Raiul,
Lăsăm toate-n urmă, cele…

Unii mor chiar de copii,
Alţii par uitaţi de moarte.
Cum ţi-e dat s-o împlini,
Chiar de ai bani, nu cumperi toate.

Înţeleg măicuţă dragă,
Văd că dragostea de bani.
Unii astăzi chiar o neagă,
Şi din viaţa-ţi fură ani.

Ca să nu-şi piardă averea,
Şi de el să mă despartă.
Iubirea -i dulce ca mierea,
Nu de banii lui legată.

N-am crezut că-n ăsta lume,
Într-o zi se va plăti.
Iubirea adevărată,
Cu mult sânge e udată.

Şi văzând că n-o să poată,
Să-l facă să dea uitării.
Cu bani viaţa-i fuse luată,
Mai devreme maică dragă.

Şi de acuma mamă dragă,
Eu nu vreau ca să jeleşti.
Vreau să-ţi spun că a ta fată,
De azi tu n-ai so mai vezi.

Dacă pentru voi iubirea,
N-a însemnat decât doar bani.
Vreau să-ţi spun iubită mamă,
Mult mai grea e despărţirea.

Şi în miez de noapte fata,
Fugii desculţă cu lacrimi.
Lăsă -n urmă mamă, casa,
Şi ale sale multe patimi.

Tot fugind îşi pierdu urma,
Noaptea – i rece şi ploioasă.
Ea pe brad punându-şi mâna,
Căzu jos neputincioasă.

Tu sari din nou iar în mare,
Coboară iar pe pământ,
Vino te rog ieşi în cale,
Vino iară la mormânt.

Vino acolo în mare grabă,
Eu te-aştept şi te doresc.
Te-am iubit o viaţa-n treagă,
Eu pe tine te iubesc.

Orice ar fi în lumea asta,
Fără tine nu concep.
Chiar de-i bună, chiar de-i rea,
Fără tine nu trăiesc.

Dacă acolo pe pământ,
Lumea este foarte rea.
Vreau să vin acum iubite,
Lângă tine în mormânt.

De azi vom fi împreună,
Şi voi fi mireasa ta.
A iubit numai averea,
De azi asta va avea.

Vreau aici să stau cu tine,
Şi în braţe să mă strângi.
Lângă tine i-mi este bine,
Pe pământ şi în mormânt.

Cum a făcut nu se ştie,
Trupul fetei fu găsit.
Şi tot ce s-a putut scrie,
Că aşa ia fost ursit.

Şi de atunci când suflă vântul,
Doi iubiţi nevinovaţi.
Parinţi-s numai cu gândul,
Că-n pământ ei i-au băgat.

Lângă bradu acela mare,
Şi-a găsit fata sfârşitul.
Şi de acum pe cer apare,
Numai ea şi cu iubitul.

Când plouă, povestea spune,
Cei doi lacrimi mereu varsă.
Mândrii – s de-a lor regăsire.
De dorul celor de acasă.

Ei sunt două stele –n cer,
Pe vecie împreunate.
Doar în zorii zilei pier,
Peste noapte strâns legate.

Și luna avea cîndva iubit,

Și luna avea cîndva iubit,
Dar s-a pierdut pe cer.
Îngheaţă nopțile de ger
Căci nu a mai venit.

Și luna avea cîndva iubit,
De dorul lui, ea strălucește,
Să-i lumineze acuma drumul,
Căci fără ea orbește,

Și luna avea cîndva iubit,
În lume sa pierdut se pare,
Căci pentru ea acum s-a dus,
Să îl iubească ca în basme,

Și luna avea cîndva iubit,
Dar el știa că poate să revină,
Dar are sufletul zdrobit,
De altă lume uitată și nebună.

Și luna avea cîndva iubit,
Pe cer el poate să o vadă
Pierdut acum, nefericit
Aşa ca altădată.

Și luna avea cîndva iubit,
Dar a plecat, pierdut și întristat
Pe-o lume unde urcă-n munți
S-o vadă-n fiecare seară că e trist.

Te rog iubita mea,

Te rog iubita mea, să nu ai teamă,
Cu ochii închişi cuprinde-mă de mână.
În lumea aceasta dincolo de vamă,
Tu îmi ești suflet şi cunună!

Să-ți scriu acum iubire n- am cuvinte,
Atâtea cât pe toată s-o cuprindă.
Sărută-mă şi strânge-mă de mână,
Tu îmi ești suflet şi cunună!

Alăture a-ţi voi fi şi zi și noapte,
Îți voi veghea al vieții mărunt pas.
În lumea aceasta dar și după moarte,
Din doi un singur suflet am rămas.

dodorel62 – Severin

Daca v-au placut aceste articole va rog lasati un comentariu !

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.