Poeziile mele Diverse
poezii mele diverse

Motto :

,,Daca iubirea ta nu are speranta sa fie primita, dator esti sa taci,,

Poezii diverse sunt niste poezii scrise de mine . In special poezii diverse sunt niste poezii facute pentru exclusiv din viata reala . Inca din adolescenta am fost indragostit de scris diferite tipuri de poezii.

Am iubit poezia si in general am iubit arta si frumosul .Pentru mine aceste poezii diverse inseamna totul . De aceia eu am inceput sa scriu foatre multe poezii diverse .

Eu consider ca i-am mostenit pe parintii mei , avand acest har de la ei.Primele mele poezii diverse eu le-am scris din tinerete .Le-am scris inca din scoala generala apoi la liceu. Apoi am continuat sa scriu poezii diverse chiar si in armata.

Poezii diverse

Pe vremea cand eram student la facultate am scris multe poezii diverse interesante . Atunci am inceput sa ma intorc din nou la prima mea dragoste si anume ,, poezia ,, Nu am publicat pana acum nici un volum de poezii diverse .

As fi putut sa o fac , iar acum am inceput sa scriu din nou poezii diverse . De aceasta data consider ca a venit timpul sa-mi fac public aceste poezii diverse. Mi-am publicat multe poezii diverse prin diferite bloguri,pagini si site-uri .

Poezii diverse placute

Poezia este o formă de artă în care limba este utilizată pentru calitățile sale estetice. Poezia poate fi scrisă independent, în forma unor poeme discrete.  Poezii diverse pot apărea în conjuncție cu alte arte, în opere dramatice în versuri .

Aceste poezii diverse sunt din multe domenii sunt niste poezii interesante. Aceste poezii diverse sunt dedicate cu precadere mai multor domenii. Am scris aceste poezii diverse din dragoste pentru arta si frumos .

Poezii diverse interesante

Aceste poezii sunt niste poezii inspirate din realitate.In aceste poezii diverse veti gasi numeroase aspecte frumoase din viata . Dragostea pentru poezii din mai multe domenii ma facut sa scriu aceste poezii diverse .

Aici veti putea citi numeroase poezii din mai multe genuri . Acestea sunt : poezii de dragoste , poezii dedicate parintilor mei , poezii despre sanatate, poezii despre anotimpuri , poezii despre sport, poezii politice, poezii diverse.

Toate poeziile mele sunt semnate sub pseudonimul , dodorel62- Severin

Poezii diverse

Pentru femei, iubirea e nemărginită,

Pentru femei, iubirea e nemărginită,
Fie că îţi este mamă, soră sau iubită.
Ele sunt fiinţe delicate si frumoase,
Cu toate ele sunt firave si gingaşe.

Cu toate sunt desprinse din Luna când e plină,
Venite din briza mării, cu graţii de felina.
Ca edera ce urcă, a lor îmbrăţişare,
Ca piscuri ce se înaltă, semeţe după soare.

Să le iubim ca florile de primăvară,
Si viaţa să le-o oferim chiar fară să ni-o ceară.
Voi sunteţi tandre si frumoase, ne definiţi si sensul,
Al existentei voastre, ce tine Universul.

La ori si ce femeie, iţi poţi aduce tu omagiul,
Ca dragostea ea totdeauna, la ea îşi face stagiul.
Dar pentru ea este atât de necesară,
Un,, La mulţi ani !,, in zi aniversară!

dodorel62-Severin

Fiindcă voi sunteţi FEMEI !

Dragi femei, de ziua voastră,
Vă redăm feminitatea.
Şi zburând spre zarea-albastră,
Să simţiti azi libertatea.

Să iubiti fără măsură,
Tot ce-n viaţă-i mai frumos.
Să trăiti o zi nebună,
Ridicându-vă de jos.

Sunteţi roze parfumate,
Trandafiri şi ghiocei,
Sunteţi a iubirii parte,
Şi esenţa dragostei.

Voi, cu toate laolaltă,
Mame, iubite, surori.
Aveţi doar un rost şi o soartă,
Să-nfloriti tot printre flori.

Zâmbitoare, fără frică,
Viaţa s-o trăiti cu drag.
Prinzând încă o mărgică,
În al anilor şirag.

Voi sunteţi eternitatea,
Şi zeiţe printre zei.
Vă redăm feminitatea,
Fiindcă voi sunteţi FEMEI!

dodorel62-Severin

De ziua ta, te rog femeie,

De ziua ta, te rog femeie,
Ridică-ți ochii înspre cer.
O iarnă iarăși se încheie,
Cu ploi, cu vânt, cu frig și ger.

De ziua ta uită de, toate,
Zâmbește florilor ce îţi vin,
Dar să nu uiți că se mai poate
Să ai iubire în destin!

De ziua ta, umple-ți paharul,
Fiindcă acum suntem noi doi.
Și şterge-ţi lacrima, amarul,
Ce-n timp te întoarce înapoi!

De ziua ta, mergi înainte,
Cu sufletul și fruntea sus!
Trecutul crud din a ta minte,
Împachetează-l în apus!

De ziua ta, scumpă femeie,
Uită de griji, de stres și bani.
Primeşte acest cadou, iar ca idee,
Îţi spun un sincer, LA MULȚI ANI!,

dodorel62-Severin

De 1 Martie al tău vis,

De 1 Martie al tău vis,
Este să mergi la Paris.
Pe Sena să faci plimbare,
Cu vaporaşul cel mare.

Şi acolo să vezi cum e,
Când mergi pe Saint Elysee.
Ai să vezi doamne discrete,
Parfumate şi cochete.

Şi mai ai un singur ţel,
Să mergi la Turnul Eiffel.
Din turn să admiri Parisul,
Că în sfârşit ţi-ai văzut visul !

dodorel62- Severin

Astăzi este ziua ta,

De ar fii să fie, Martie în fiecare zi,
Tu draga mea, tu cea mai fericită ai fii.
Nici florile, atunci n-ar mai fii triste,
Şi ţie dragă mea, cu drag îs oferite.

Din depărtare, pe frumoasa aripioară,
În cea mai, minunată zi de Primăvară,
Purtat, de-un dulce şi mirific dor.
Se îndreaptă către tine, azi un mărţişor.

Din albul şi frumosul fulgilor de nea,
Şi din a soarelui, pe cer sclipire.
Ţi-am împletit, cu drag un mărţişor,
Ce îţi aduce în dar, o amintire de iubire.

dodorel62 – Severin

O ţară avem acum pe acest pământ,

O ţară avem acum, pe acest pământ,
O ţară România şi e un nume sfânt.
Dar ce se întâmplă, în minunata asta ţară,
Nu se întâmplă, nicăieri pe afară.

Etnii sunt multe, în ţara noastră românească,
Dar nici una din etnii, n-au încercat vreodată.
Să arboreze steagul lor, sau să îşi dorească,
Ca să vorbească limba lor, doar limba românească.

Găseşti, etnii de sârbi, tătari, sunt ruşi şi chiar croaţi,
Mai sunt şi lipoveni şi machidoni şi chiar slovaci.
Dar nici odată nu au dorit, aici în ţara românească,
Cum îşi doresc ei ungurii, doar limba lor să o vorbească.

Şi atunci toţi ne punem întrebarea şi ne întrebam,
De ce pe aceşti unguri, cu aerele lor să îi suportăm?
Fiindcă ei nici unde, în lumea asta nu sunt iubiţi,
Din contră, sunt înjuraţi şi sunt izgoniţi.

Dacă lor chiar nu le place, în a noastră ţară,
Nimeni nu îi opreşte, pe aceştia să plece afară.
Căci la noi în ţară, de îţi place, nu îţi place,
Legile, drapelul, limba românească, trebuie respectate !

dodorel62-Severin

Sunteţi liberi să plecaţi dar lăsaţi pământul nostru !

Cine a fost şi ce a ajuns, ţara noastră românească,
Astăzi o clică de hoţi, vor să o vândă la bucată.
Pentru pământ, pentru glie, pentru ţara românească,
Sânge au vărsat eroii, hoţii vor să o împartă.

Căci ardealul e pământul, cel mai vechi din asta ţară,
Însă ungurii şi hoţii, vor să învăţăm maghiară.
Peste tot prin instituţii, în ţinutul secuiesc,
Imnul nostru nu se cântă, decât imnul secuiesc.

Şi etnia maghiară, din Ardeal vor ca să facă,
Populaţia românei, să vorbească maghiară.
Şi în Harghita şi în Covasna şi în Mureş de te duci,
Numai maghiara, lor tu continui să o auzi.

Şi ar vrea acum cu forţa, pământuri ca să le ia,
Şi la maghiarimea lor, în curând vor să le dea.
Şi apoi dacă se poate, pământul să îl înstrăineze,
Să îl vândă la ai lor de afară, sau măcar să îl doneze.

Să vă intre bine în cap, maghiari din asta ţară,
Ţară nu e de vânzare, dacă nu plecaţi afară!
Pentru acest pământ ce este, sânge mult să mai vărsat,
Ţara şi pământul nostru, nu sunt scoase la mezat.

Şi să nu uitaţi vreodată, ţara voastră nu e aici,
Ţara noastră, e a noastră, voi sunteţi doar venetici.
Şi dacă nu vă convine, graiul, limba şi cu portul,
Sunteţi liberi să plecaţi, dar lăsaţi pământul nostru !

dodorel62-Severin

Căci praful de cărbune, ce eu l-am inhalat,

Mai lung îmi pare drumul, acum când mă întorc,
Aş vrea să stau o leacă, colea pe-o bancă jos.
Căci nu mai pot să merg şi ea zău nu mă lasă,
Şi acum inima mea, din piept ea vrea să i mi iasă.

Căci nu mai am nici aer şi nu pot respira,
Căci asta este o boală, o boală foarte grea.
Şi simt plămânii mei, cum aer nu au deloc,
Se chinuiesc săracii, dar simt cum mă sufoc.

Căci praful de cărbune, ce eu l-am inhalat,
Din mina de cărbune, acum ma afectat.
Şi simt plămânii mei, din ce în ce mai grei,
Că ar vrea să aibă aer, acum săracii ei.

Mai stau pe bancă acum, să mă mai odihnesc,
Mai stau pe banca acum, ca aer să primesc.
Şi într-un târziu, eu simt ca aer am primit,
Şi încet, încet, acum încerc să mă ridic.

Şi merg acum pe stradă, încet şi supărat,
Şi mersul îmi este acum, parcă întortocheat.
Mi-s ameţit puţin şi aer trag în piept,
Eu simt c-am să mor, dar vreau să mai trăiesc !

dodorel62-Severin

Despărțire

Eu te-am îmbrățișat încă odată,
Știind că viața ne desparte.
Te-am sărutat ultimă dată,
Știind că vei pleca departe.

Un vis frumos de altădată,
Ce amîndoi noi l-am trăit.
Și mâna-mi peste mîna caldă.
Și inimi ce s-au alipit.

Afară-i frig, dar gîndul mă-ncălzeste,
Că-ți este bine acolo undeva,
Unde e cald și bine ca-n poveste,
Unde voi fi și eu poate cîndva.

Cu nostalgie și suspine,
Eu scriu acum această poezie.
Și gîndul e numai la tine,
Eu te iubesc, o știi prea bine.

dodorel62 – Severin

Despartirea care doare,

Eu te-am îmbrățișat încă odată,
Știind că viața ne desparte.
Te-am sărutat ultima dată,
Știind că vei pleca departe.

Un vis frumos de altădată,
Ce amîndoi noi l-am trăit.
Și mâna-mi peste mîna caldă,
Și inimi ce s-au alipit.

Afară-i frig, dar gîndul mă-ncălzeste,
Că-ți este bine acolo undeva.
Unde e cald și bine ca-n poveste,
Unde voi fi și eu poate cîndva.

Cu nostalgie și suspine,
Eu scriu acum această poezie.
Și gîndul e numai la tine,
Eu te iubesc, o știi prea bine.

dodorel62 – Severin

Descurcă-te tu române.

Viaţa grea din asta ţară,

Românii nu o mai suportară.

Vor să schimbe ţării imnul,

Şi să îl ştie tot românul.

Deşteaptă-te tu române,

Este imnul cel ştie o lume.

Acum vor imnul pe bune,

Descurcă-te tu române.

De treizeci de ani neîncetat,

Imnul aşa să tot cântat.

Dar de somnul cel de moarte,

Mulţi români avură parte.

Chiar de avem sânge de roman,

De la Decebal, Traian.

Capul la toţi am plecat,

Fiindcă nu ne-am deşteptat.

Să stăm toţi falnici ca brazii,

Nu să fim slugă la alţii.

Aşa cum au fost strănepoţii,

Nu le-au vândut ţara hoţii.

Şi acum după atâţia ani,

Suntem săraci, fără bani

Vrem acum un imn pe bune,

Descurcă-te tu române !

dodorel62-Severin

Deschide ușa, române !

Deschide uşa române,
Să furăm tot de la tine.
Tu ai bani prea mult române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.

Viaţa îi grea şi am obosit,
Tot anul am fost la ciordit.
Ţi-a venit şi rândul ţie,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.

Am furat la şmecheri mari,
Şi la proşti parlamentari.
Şi acum furăm de la tine,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.

Vin la pont să îţi iau maşina,
Şi apoi să îţi golim vila.
Asta tu să o şti române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.

Ştim că seiful îl ai în casă,
Şi nouă asta ne pasă.
Tot din casă îţi luăm române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.

Luăm ceasuri, aur, valută,
Că şi aşa tu ai prea multă.
Îţi golim vila române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.

Şi acum că am obosit,
Toată vila de am golit.
De bine îţi urăm române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine !

dodorel62-Severin

Deschide ochii larg țărane!

Deschide ochii larg țărane!
Şi nu mai sta să mori de foame.
Privește ce se întîmplă în țara ta,
Şi hai ridică-te la luptă nu mai sta.

Şi strigă tare, fiindcă ai dreptate!
Din curte ţi-au fost toate luate.
Şi păsări, animale chiar şi fînu,
În curtea ta cîndva erai stăpînu.

Să ceri cu adevărat ce este al tău,
Nu-ţi fie frică că ai să ajungi mai rău.
Ridică-te ţărane pentru ai bate,
Pe aceia care ţi le-au luat pe toate.

Ţi-au luat tractorul, ogorul şi plugul,
Iar după cap ţi-au pus acuma jugul.
Şi ai ajuns acum un biet şi om sărac,
De ţară şi de neam acum eşti uitat.

Şi hai ridică-te la lupata fără milă,
De aceşti ciocoi ce îţi provoacă silă.
Tu eşti puternic ca şi un falnic munte,
Iar ei fricoşi şi nu or să te înfrunte.

Aşa au fost şi –or fi mereu ţăranii,
Chiar dacă peste ei trecut-au anii.
Dar pentru ei doar munca-i sfîntă,
Muncind din greu ca pîinea să le ajungă.

Dar va veni şi timpu atunci în care,
Ţăranii s-or uni avînd putere mare.
Iar ce i-au asuprit, bătut şi chinuit,
Vor trece ei prin foc, bătuţi şi umiliţi.

dodorel62 – Severin

Timişoara – 16 Decembrie 1989
 
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
 
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
 
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
 
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
 
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
 
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
 
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”

O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
 
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
 
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
 
dodorel62 – Severin

Poezii diverse


Odă martirilor Revoluţiei din Decembrie 1989,
Şi în Decembrie, în fiecare an să ţinem minte,
Să aprindem cîte o lumînare, la a lor morminte.
Căci fără voia lor, au fost mitraliaţi,
Murind atunci, femei, bărbaţi, copii şi fraţi.
 
Nici cînd, să nu-i uităm vreodată,
Pe aceşti eroi, ce nu mor niciodată.
Prin noi trăiesc, ei luminîndu-ne cărarea,
În cinstea lor, să le aprindem lumînarea.
 
Să nu uităm nici cînd, acel decembrie sîngeros,
Căci pentru noi atunci, o revoluţie a fost.
Românii cu toţii, la libertate atunci ei au visat,
Dar sînge mult, în ţara noastră s-a vărsat.
 
Şi au murit la revoluţie şi tineri şi bătrîni,
Fiind îngropaţi atunci, unii ca nişte cîini.
În gropi comune, aruncate trupurile lor,
Să fie identificate, niciodată nu a fost uşor.
 
Şi li s-a dat atunci la toţi, un nume de martir,
Şi în cinstea lor, un monument este în cimitir.
Pe el e scris, cu litere de aur al lor nume,
Să nu ne uiţi, nici cînd în veci române !
 
dodorel62 – Severin

Poezii diverse


Timişoara – 16 Decembrie 1989
 
Nici când să nu uităm români vreodată,
Această zi ce este foarte importantă.
Şaisprezece Decembrie optzeci şi nouă,
Când tot românul şi-a dorit o viaţă nouă.
 
La Timişoara în această călduroasă zi,
În Centru acolo tare se va auzi.
Cum gloanţele au început să zboară,
Şi oamenii deodată încep să moară.
 
La Piaţa Operei, timişorenii ei s-au strâns,
Acolo mulţi ei au venit pe jos cântând.
„Deșteaptă-te, române!”, acum ori nici odată,
Să nu mai fim a comunismului otreapă.
 
Şi în Calea Lipovei şi la Giroc se află,
Timişorenii, ieşiţi cu toţii afar din casă.
Cu piepturile goale, înfruntă ei miliţia,
Chiar dacă aceştia descarcă în ei muniţia.
 
Şi peste tot în Timişoara atunci tu poţi zări,
Cum oameni fug pe străzi pentru a nu muri.
Nici când ei nu au crezut vreo dată,
Că în România, comunismul cu sânge o să cadă.
 
Şi primii morţi ce cad pe stradă îs luaţi,
La morgă mare său în cimitir sunt adunaţi.
Şi alţi îs prinşi, bătuţi şi în grabă arestaţi.
De miliţieni şi securiştii ce în civili sunt îmbrăcaţi.
 
Şi în acea seară la Catedrală acolo sus pe trepte,
Împuşcaţi erau, bătrâni, bărbaţi, femei şi fete.
Mureau cu toţii ei atunci pentru dreptate,
Mureau cu toţii strigând:, Vrem libertate !”
 
O libertate ce în Timişoara a fost însângerată,
Cu jertfe multe ea a fost plătită de astă dată.
A fost plătită cu sânge de timişoreni şi de români,
Să fie atunci cu toţii în ţara lor ei liberi şi stăpâni.
 
Chiar dacă afară este cald, e iarnă şi este înserat,
La Catedrală în centru acolo toate clopotele bat.
Bat clopote, bat clopote în Timişoara toate,
Ce anunţă că în Timişoara toată este libertate.
 
Şi multe cântece atunci în Timişoara s-au cântat,
Şi oamenii cu toţii în centru au îngenunchiat.
Rugându-se pentru martirii care au murit,
Ce pentru libertate, la Timişoara s-au jertfit !
 
dodorel62 – Severin  

Poezii diverse

Deschide ușa, române !
Deschide uşa române,
Să furăm tot de la tine.
Tu ai bani prea mult române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.
 
Viaţa îi grea şi am obosit,
Tot anul am fost la ciordit.
Ţi-a venit şi rândul ţie,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.
 
Am furat la şmecheri mari,
Şi la proşti parlamentari.
Şi acum furăm de la tine,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.
 
Vin la pont să îţi iau maşina,
Şi apoi să îţi golim vila.
Asta tu să o şti române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.
 
Ştim că seiful îl ai în casă,
Şi nouă asta ne pasă.
Tot din casă îţi luăm române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.
 
Luăm ceasuri, aur, valută,
Că şi aşa tu ai prea multă.
Îţi golim vila române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine.
 
Şi acum că am obosit,
Toată vila de am golit.
De bine îţi urăm române,
La mulţi ani, mulţi ani cu bine !
 
dodorel62 – Severin


Cartelă românii aveau,
 
Mulţi români îşi aduc aminte,
Cum trăiam noi înainte.
Când cu toţii în comunism,
Ştiam doar ca să muncim.
 
Aveam servici, bani şi casă,
Dar nu aveam prea mult pe masă.
Toate erau doar la raţie,
Curent, gaze, alimentaţie.
 
De vroiai să ai mâncare,
Când luai din alimentare.
Trebuia să dai o şpagă,
Ca să ai de toate în plasă.
 
Cartelă românii aveau,
Şi pe ea ei cumpărau.
Zahăr, ulei, ouă, pâine.
Să trăiască dar nu bine.
 
Un litru aveam de ulei,
O pâine pe zi să o iei.
Zahăr doar un kilogram,
Şi pui mici doar aia aveam.
 
Zece ouă luam odată,
Să ne ajungă luna toată.
Iar produsele lactate,
Le luăm doar la jumătate.
 
În frigider sulfa vântul,
De la mâncare îţi luai gândul.
Românii atunci se hrăneau,
Care cu ce apucau.

Căldura şi apa caldă,
Românul putea să o vadă.
Foarte rar ea era dată,
Cu toţii îngheţau în casă.
 
Motorina şi benzină,
Cu care umpleam maşina.
Au ajuns ca să dispară,
Sau să fie foarte rară.
 
Maşini cu numere pare,
Sau cu numere impare.
Toţi românii le vedeau,
În Vikend cum circulau.
 
Ceauşescu a dat decretul,
Să prospere tineretul.
Populaţia ţării să crească,
Să aibă cin să muncească.
 
Avortul a fost decretat,
Ca fiind un mare păcat.
De îl făcea femeia odată,
Pe loc era condamnată.
 
Nimeni nu putea vorbii,
Pe la colţuri a bârfii.
Mulţi erau ciripitori,
La miliţie turnători.
 
Toţi cei ce în ţara mişcau,
La miliţie ajungeau.
Şi apoi la închisoare,
Umiliţi şi în teroare.
 
La TV noi doar priveam,
Numai jurnalul ascultam.
Că la ora douăzeci şi unu,
La români i se da tunu.
 
Curentul se lua în dată,
Şi căldura ea din casă.
Lampa cu toţii aprindeam,
Şi repede ne culcăm.
 
De frig noi nu îngheţam,
Două, trei haine îmbrăcam.
Apă rece o fierbeam,
Şi la lighean ne spălăm
 
Asta a fost, o ştim cu toţii,
Noi stăteam în frig ca proştii.
Ceauşescu avea de toate,
Căldura, mâncare, frate.
 
Aşa a fost în comunism,
Noi românii asta o ştim.
Nu am mai putut să răbdăm,
De el trebuie să scăpăm.
 
Şi în Decembrie optzeci şi nouă,
Toţi am vrut o viaţă nouă.
Comunismul a fost învins,
Ceauşescu a fost răpus.
 
Populaţia atunci învinge,
Dar cu vărsare de sânge.
Preţul mare a fost să fie,
Pentru o aşa democraţie.
 
A început la Timişoara,
Şi apoi în toată ţara.
Au murit copii şi fraţi,
Femei multe şi bărbaţi.
 
Ca azi liberi noi să fim,
Şi să nu mai pătimim.
Că aşa e în democraţie,
Omul liber el să fie !

dodorel62 – Severin

Noaptea aceasta este sfântă,

 
Noaptea aceasta este sfântă,
Vine Moşul şi ne încântă.
Daruri multe el ne aduce,
Şi le lasă în ghetuţe.
 
Asta am să fac deseară,
Să-mi iau ghetele de afară.
Cu cremă le fac din nou,
Poate moşu îmi dă cadou.
 
M-am trezit de dimineaţă,
Iute m-am spălat pe faţă.
Şi apoi eu m-am uitat,
Să văd moşu ce mi-a dat.
 
M-am uitat eu în ghetuţe,
Şi-am găsit trei nuieluşe.
Lângă ele un bilet,
Aşezat în mod discret.
 
Fiindcă nu ai fost cuminte,
Ţi-am adus nuiele multe.
Dar să nu fii supărat,
Un cadou tot ţi-am lăsat.
 
Multă sănătate, multă,
Ţi-am lăsat ca să îţi ajungă.
Geaba îţi dau cadouri, bani,
Dacă sănătate nu ai.
 
Şi în sfârşit am înţeles,
Că ea este mai de preţ.
Poţi să ai un car de bani,
Dacă sănătate nu ai !
 
dodorel62 – Severin

La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.


Pe mulţi români din România,
Ia apucat, acuma iarăş nostalgia .
De două ori, pe an acolo ei se duc,
La Ceauşescu şi la Leana la mormânt.
 
Cu flori şi cu coroane acolo ei se duc,
Şi candela, le –o aprind la al lor mormânt.
Dar au uitat cât el şi Leana au fost în viaţă,
Cu toţii îi înjurau şi le rugau de moarte.
 
Noi nu putem ,ca să uităm ce a fost odată,
Cu toţii am avut de mult, o viaţă prea frumoasă.
Aveam servici, aveam şi case şi mâncare,
Aveam şi şcoli şi teatre şi spitale.
 
Aveam serviciu în industrie şi acolo pe ogoare,
Mergeam cu toţii, la munte şi la mare.
Că în România, a fost o perioadă în care,
Românii ,nu au dus ei lipsă de mâncare.
 
Dar începând, cu anul optzeci şi doi se ştie,
Atunci românul, a ajuns parcă era stafie.
Pentru că în România, a venit o criză mare,
Şi în magazine, românul nu mai găsea mâncare.
 
Încet, încet, românul tot a fost înfometat,
Se lua căldura, curentul şi asta ia înspăimântat.
Lucrau cu toţii, de dimineaţă până în seară,
Să dea producţie ,mare pentru ţară.
 
Şi atunci românii ,au înţeles cu toţii de afară,
El Ceauşescu, trebuie în grabă să dispară.
Şi Comunismul ,să dispară din a noastră ţară,
La noi democraţia, trebuie să apară.

Şi în anul optzeci şi nouă să întâmplat,
Pe Ceauşescu ,românii toţi s-au răzbunat.
Şi în Decembrie, atunci la Timişoara,
Ea revoluţia, a început şi apoi în toată ţara.
 
În disperarea lui ,de a scăpa atunci de moarte,
El Ceauşescu şi cu Leana, au crezut că fug departe.
Dar ei atunci, au fost trădaţi de propria lor gardă,
Care nici ei ,nu mai doreau atunci să îi vadă.
 
Şi la Târgovişte ,la marea unitatea militară,
Pe Ceauşescu şi pe Leana, soldaţii o predară.
Să fie judecaţi urgent şi condamnaţi la moarte,
De un complet de judecată ,ce au hotărât a lor pedeapsă.
 
Şi în ziua aceia călduroasă şi sfântă de Crăciun,
Atunci când el, tot omul nostru e ceva mai bun.
Cu toţii au hotărât, în unanimitate să îl omoare.
Pe Ceauşescu şi pe Leana, să scape ţara de teroare.
 
El dictatorul ,Nicolae Ceauşescu şi cu Leana lui soţie,
Prin împuşcare ,în curte ei aveau atunci să fie.
Executaţi de un pluton, la zid în ziua aceia mare,
Când de Crăciun ,în toată lumea este mare sărbătoare.
 
La el acum în fiecare an ,se adună lumea la mormânt,
Sunt acei nostalgici, care vin acolo şi îl plâng.
Uitând că au stat în frig, fără lumină şi chiar fără mâncare,
Cu toţii vin acolo la mormânt ,să aprindă o sfântă lumânare !
 
dodorel62 – Severin

Pe jos cu rucsacu în spate.
 
La mine la servici este,
Un inginer de poveste.
Este mic şi chelios,
Este sobru şi băţos.
 
Pe munte să meargă îi place,
Pe jos cu rucsacu în spate.
Pe drumuri necunoscute,
Să culeagă ciuperci multe.
 
Merge singur prin pădure,
Şi culege fragi şi mure.
Dacă îl vezi din depărtare,
Juri că este nea tataie.
 
Că la vârstă care o are,
Urcă în munte pe cărare.
C-un rucsac şi un piolet,
La cabană ajunge încet.
 
Şi uite aşa de când îl ştiu,
El la munte îi este fiu.
Pentru el muntele este,
Cum e zâna din poveste.
 
Şi acuma el aşteaptă,
Ca la pensie să îl scoată.
Şi să meargă sus pe munte,
La cules de ciuperci multe!
 
dodorel62 – Severin


Că aşa îi ori ce gospodină,
 
Gogonele, murături,
În borcan, acum le pui.
Cu oţet, apă şi sare,
Numai bune de mâncare.
 
Gospodinele le fac,
Aşa cum le-au învăţat.
După reţete avute,
Ce din bătrâni sunt ştiute.
 
Gogoşarii graşi se spală,
Se taie, se pun în oală.
Încet i-ai condimentat,
Şi îi pui la macerat.
 
După o zi şi după o noapte,
Le aşezi în borcan pe toate.
Pui capacul cu talent,
Şi le aşezi pe raft încet.
 
Castraveţi, de vrei muraţi,
Trebuie bine spălaţi.
Se pun în borcanul care,
Pui ulei, oţet şi sare.
 
Pui mirodenii, în borcan,
Sub capac, pui celofan.
Şi apoi, îl pui în cămară,
Ca, să nu îngheţe afară.
 
Celelalte murături,
În butoiul, mic le pui.
Iar în butoiul cel mare,
Pui varză, apă şi sare
 
Zacuscă, de vrei să faci,
Trebuie să cumpăraţi.
Vinete, ulei şi sare,
Mirodenii, ceapă mare.
 
După ce vinete îs coapte,
Le cureţi încet pe toate.
Se taie ceapa mică atent,
Şi de dau, la focul lent.
 
Şi în borcanele spălate,
Se pune,zacusca frate.
Deasupra pui celofan,
Şi capacul la borcan.
 
Şi uite aşa, îi plină cămară,
De te ţine până vara.
De murături şi zacuscă,
Şi în butoaie varza pusă.
 
Cămara şi-o pregăteşte,
Şi cu drag ea se mândreşte.
Că aşa îi ori ce gospodină,
Când are cămara plină !
 
dodorel62 – Severin   


Sunt şofer şi îmi pare bine,
 
Sunt şofer şi îmi pare bine,
Nimeni nu mai e ca mine.
Eu maşina o conduc,
Şi pe şosele ajung.
 
Mă cunoaşte lumea toată,
Că am maşină adevărată.
Cu ea eu îmi câştig banii,
Şi mor de ciudă duşmanii.
 
Sunt şofer şi îmi place viaţa,
Şi mă ştie şi nevasta.
Că în maşină iau de toate,
Fete şi doamne frumoase.
 
Că aşa îi viaţa de şofer,
Chiar dacă afară îi ger.
În maşină am căldură,
Şi am şi o inimă bună.
 
Când am fost tânăr băiat,
Nici o doamnă nu am iertat.
Cu maşina le-am plimbat,
Şi nici când nu am regretat.
 
Şi acum la bătrâneţe,
Nu am cum să am regrete.
Fiindcă viaţa mi-am trăit,
Şi sunt mândru fericit !
 
dodorel62 – Severin

La Craiova în spital.
 
Astăzi de te internezi,
În spital tu ai să vezi.
Nu ai apă, nici căldură,
Tremuri ca o murătură.
 
Toate astea le găseşti,
În spital dacă soseşti.
Tremură în salon bolnavul,
De sa îmbolnăvit săracul.
 
Căldură nu e de unde,
Frigu în salon pătrunde.
Ţevile îs distruse toate,
La bolnav se simte în oase.
 
Apa caldă ea lipseşte,
Bolnavul se îmbolnăveşte.
Că aşa e prin spital,
Este adevăr real.
 
Patul e distrus săracul,
Şi îl repară el bolnavul.
Iar salteaua e distrusă,
Ea pe blană în pat e pusă.
 
Că aşa e prin spital,
Este adevăr real.
La Craiova le găseşti,
Dacă tu te internezi.
 
Nici mâncarea nu e bună,
Parcă zici că e latură.
N-are gust, n-are culoare,
Vai de mama ei mâncare.
 
La manager nici nu îi pasă,
Pe bolnavi în frig îi lasă.
Totul e ceva real,
La Craiova în spital  !
 
dodorel62 – Severin

Nu e glumă, e real.
 
Nu mi se pare normal,
Atunci când vii la spital.
Să ai trusa după tine,
Să faci lăcătuşerie.
 
Broasca la uşă îi stricată ,
Şi ea trebuie reparată.
Balamalele la uşă,
De mult, nu au mai fost unse.
 
Paturile sunt stricate,
Nu au, plazbenzile toate.
Dacă vrei să le repari,
N-ai cu ce, că nu sunt bani.
 
Trebuie să ai de toate,
Să faci, electricitate.
Să schimbi becurile mari,
Prizele să le repari.
 
Afară se simte gerul,
Nu merge caloriferul.
Apă caldă nu mai este,
E real, nu e poveste.
 
Stau bolnavii şi îngheaţă,
Atunci când ei merg la masă.
Mâncarea cu toţii o înjură,
Nu e bună, e latură.
 
De cum intri în spital,
Vezi ceva ce nu îi normal.
Un afiş de înştiinţare,
Nu ai dreptul la filmare.
 
Nu faci poze, nici filmare,
Dar ne întrebam, de ce oare?
Nimenea ca să nu ştie,
Că în spital, tu mori cu zile.
 
Toate astea le găseşti,
Dacă tu te internezi.
La Craiova la spital,
Nu e glumă, e real.
 
dodorel62 – Severin


Black Friday începe în noapte,
 
Black Friday începe în noapte,
Când românii i-au de toate.
Cumpără, se păcălesc,
Ei atunci nu mai gândesc.
 
Că la noi în România,
Doar la modă e hoţia.
Măresc preţurile toate,
Să aibă de unde scade.
 
Dacă eşti puţin deştept,
Şi faci poze cu talent.
Ai să ai surpriză mare,
Că ai luat o ţeapă tare.
 
Preţul a fost urcat în sus,
Şi apoi din nou redus.
Că românul apoi să vadă,
Şi la coadă apoi să şadă.
 
Şi apoi să constate el,
Că a luat ţeapă niţel.
Preţul acesta îi ca înainte,
Nu cum la TV se minte.
 
Şi uite aşa statu îi minte,
Pe românii fără minte.
Că de Black Friday în noapte,
Preţuri sunt la jumătate.
 
Românii rămân cu ţeapa,
Magazinele îşi vând marfa,
Şi uite aşa românul nostru,
Este păcălit ca prostu.
 
Şi de aceia acum se spune,
Că Black Friday e doar nume.
Iar pentru români el este
Doar Black Fraier se numeşte !
 
dodorel62 – Severin

În subteran la Uricani şi Paroşeni,
 
În subteran, la Uricani şi Paroşeni,
Acolo sunt blocaţi mineri.
De, nouă zile stau şi aşteaptă,
Să li se aprobe, ordonata păcătoasă.
 
Ea mina în curând se va închide,
Şi viaţa lor se va decide.
De vor putea, ca să trăiască,
Sau, ca un câine ei să pătimească.
 
Dar nimeni, nu le-a dat răspunsul,
Şi pe mineri, îi apucă plânsul.
Când ştiu, că acasă îl aşteaptă,
Copiii şi a lor nevastă.
 
Şi în sfârşit, primesc o veste,
La mână, îi aşteaptă a lor neveste.
Să vină, ca să îi întâlnească,
Să îi îmbrăţişeze şi să le vorbească.
 
Cu toţii, vin acum din mină,
Cu ochii plânşi, ies la lumină.
Familia, lor să o întâlnească,
Să o sărute şi să le vorbească.
 
Dar, nu mică le-a fost mirarea,
Să afle, că revendicarea.
Nu a putut fii aprobată,
Şi ordonanţa n- a fost dată.
 
Familia, toată îi salută acum,
Şi le urează NOROC BUN !
Că după, un timp de stat afară,
Minerul, în mină coboară iară.

Şi în grevă, foamei vor să intre,
Minerii, toţi de acuma înainte.
Dacă, această ordonanţă blestemată,
Ea, de guvern nu va fii aprobată!
 
dodorel62 – Severin
 
În Complex panica îi mare,
 
În Complex panica îi mare,
Că vântul suflă a schimbare.
Şefii acum cu mic cu mare,
Caută milă şi îndurare.
 
Şi le tremură chiloţii,
Că vor fii schimbaţi cu toţii.
Că au fost mare P S D işti,
Şi de partid susţinuţi.
 
Şi-au făcut salarii mari,
De au ajuns milionari.
Au firme, societăţi,
Asta o ştiu ortacii toţi.
 
În Consilii de administraţie,
Toţi aveau participaţie.
Şi îşi mai rotunjeau venitul,
Că îi susţinea partidul.
 
Prin birou stăteau cu toţii,
Şi comandau la noi, proştii,
Că trebuie producţie mare,
Prime să aibe în buzunare.
 
Iar cei care afar muncesc,
Şi pe ei îi slugăresc.
Au salarii mici săracii,
Şi muncesc ca nimeni alţii.
 
Şi în sfârşit le-a sunat ceasul,
Să mai dea cu subsemnatul.
De unde au averi măreţe,
Şi pe afar să se răsfeţe.
 
Şi acum cu toţii au frică,
Fiindcă scaunul lor le pică.
Şi în Complex zarva e mare,
Suflă vântul a schimbare !
 
dodorel62 – Severin

Am reţete culinare,
 
Am reţete culinare,
Din care eu fac mâncare.
Toate de mine sunt scrise,
Şi făcute şi gătite.
 
Asta înseamnă să am har,
Să fiu mare bucătar.
Dragoste şi bucurie,
Să am în bucătărie.
 
Adevărată valoare,
Mi-o arăt când fac mâncare.
În ea să pun, suflet şi har,
Să simt că sunt bucătar.
 
În or iace fel de mâncare,
Pun condimente şi sare.
Dar mâncarea îi mai gustoasă,
Când eu o servesc la masă !
 
dodorel62 – Severin

Poezii diverse

Întâi Martie îi călător.

Vine, vine Primăvara,
Întâi Martie îi călător.
El te caută, în toată ţara,
Să-ţi aducă, un mărţişor.

Şi odată cu Primăvara,
Ghioceii înfloresc.
În toată ţara au vestit,
Că întâi Martie, a sosit.

Pentru doamne, domnişoare,
Luna Martie, îi luna în care.
Tatăl, fiul, fiecare,
Le oferă, în dar o floare.

Pentru cadouri şi floare,
Toţi primesc, o sărutare.
De la doamne, mamă, soră
De la amante, sau noră.

Poezii diverse

Căci dragostea ea niciodată n-are vârsta,

Să te învârtesc, încet rotund şi-n piruete,
Fermecător, precum măreţul Dragobete.
El ,ştie cum să dezgolească o fată,
Când trupurile, vor să se iubească.

Chiar dacă sfântul nostru Valentin,
El tocmai azi e într-un mic declin.
Şi zeul nostru dacic Dragobete,
Oferă în dar un trandafir la fete,

Şi când iubirea încinsa ne înconjoară,
Eu te îmbrac iubirea mea în flori de Primăvară.
Focu-i pe deal şi-s multe umbre pe perete,
Eu fur acum sărutul dragi al unei fete.

Dar dragii mei, iubiţi acum cu toţii,
Voi laolaltă fiţi acuma cu nepoţii.
Căci dragostea ea niciodată n-are vârstă,
Şi niciodată nu e singură şi tristă.

Căci astăzi este –o sărbătoare a iubirii,
Ce înfloreşte peste suflete şi inimi.
Ea este adevărată ziua noastră românească,
Lăsaţi doar dragostea curată să o vorbească.

Şi să o cânte şi să o joace aşa cum lui îi place,
Că Sfântul Dragobete îl are acum pe vino-ncoace.
El vrea acum ca să iubească intens şi mai cu foc,
Căci în sfârşit azi este ziua lui cea mare cu noroc.

Poezii diverse

E in Februarie , e senin,

Douăzeci şi doi Februarie este,
Ninge afară ca în poveste.
Cerul e frumos senin,
Ninge acum la Severin.

Toată strada acu îi umplută,
De zăpada cea căzută.
Şi grădina mea îi frumoasă,
De zăpadă mătăsoasă.

Sper că nu se întoarce iarna,
Să mai luăm pe noi iar blana.
De frig iar să tremurăm,
În mâini cu mănuşi umblăm.

Astăzi este ziua ta,

De ar fii să fie, Martie în fiecare zi,
Tu draga mea, tu cea mai fericită ai fii.
Nici florile, atunci n-ar mai fii triste,
Şi ţie dragă mea, cu drag îs oferite.

Din depărtare, pe frumoasa aripioară,
În cea mai, minunată zi de Primăvară,
Purtat, de-un dulce şi mirific dor.
Se îndreaptă către tine, azi un mărţişor.

Din albul şi frumosul fulgilor de nea,
Şi din a soarelui, pe cer sclipire.
Ţi-am împletit, cu drag un mărţişor,
Ce îţi aduce în dar, o amintire de iubire.

De ce Doamne ni l-ai luat,

De ce Doamne ni l-ai luat, era singurul băiat,
Ni l-ai luat în floarea vieţii, i-ai rupt anii tinereţii.
L-ai luat de tînăr băiat, era singur ne însurat,
Avea patruzeci şi cinci de ani, putea să trăiască ani.

De ce Doamne ni l-ai luat, ne-ai lăsat neajutoraţi,
Sîntem bătrîni şi bolnavi, am rămas ai bolii sclavi.
Boala asta nemiloasă ni l-a luat Doamne de – acasă,
Ni l-ai luat din mîna noastră şi l-ai dus la altă casă.

De ce Doamne ni l-ai luat şi l-ai dus la tine acasă,
La o casă întunecoasă, fără uşi, fără fereastră.
Cimitiru-i va fi casă pentru următoarea viaţă,
Este viaţa de apoi, acolo venim şi noi.

De ce Doamne ni l-ai luat rămînem îndureraţi,
Sîntem bătrîni şi bolnavi şi noi rău ne chinuim,
Căci de acum pînă murim, noi la el o să venim.
Să-i aprindem lumînări, candela şi multe flori.

Cînd zilnic veţi veni,

Era într-o după amiază cu soare şi căldură,
Cînd îngerii din ceruri la mine toţi veniră.
Şi cu o voce caldă, cu toţi cîntînd în cor,
Ei au venit mă ia, de acuma sînt al lor.

Tu mamă eşti bătrînă şi tu tată la fel,
De acum vă rog nu-l plîngeţi pe-al vostru băieţel.
Atît a fost să fie, ca eu să mai trăiesc,
Pe acest frumos pămînt, voi să mă aveţi în gînd.

Cavoul meu mă aşteaptă, cu roze și petale,
Acolo lîngă cruce îmi arde o lumînare.
Zăresc alături mama, pe neamuri şi pe tata,
Iar clopotul din turlă bătea în ziua asta.

Să nu pun la trudire, groparii ce-au săpat,
Mormîntul care-acuma mi-e liniște și pat.
Să nu o văd pe mama, cum plînge și suspină,
Cum cade de durere, la cruce ea se-nchină.

Se închină acum cu toţii, iar cei mai tari privesc,
Aruncă acum pămînt pe-un suflet omenesc.
Vreo trei băieţi mai tineri și bunul tatăl meu,
O ţin de braţ pe mama ce ţipă şi ie rău.

Căci şi-a văzut băiatul de tînăr el plecînd,
Lăsînd în urmă totul intrînd acu în mormînt.
Şi nu putea concepe căci nu-l va mai vedea,
Odată ce capacul sicriul vă închidea.

Cînd zilnic veţi veni, la mine la mormînt,
Părinţii mei să ştiţi că aicea sub pămînt.
E al vostru fiu ce tînăr la Domnul el s-a dus,
Lăsînd în urma lui un gol şi-un dor nespus.

Şi ochii mi se închid

Afară este cald şi inima în piept mă doare,
Mă simt neputincios şi merg pe stadă agale.
Ajung acasă într-un tîrziu pe înserat,
Încet pe pat m-aşez şi stau chircit şi rezemat.

Şi-o strig pe mama, şi-l strig pe tata,
Şi de odată văd cum se învîrte casa.
Şi inima din piept parcă ar vrea să sară,
Şi îmi văd părinţii storşi de bătrîneţe în scară.

Şi văd prin negură cum ambulanţa este,
Dar fără medic, doar cu asistent soseşte.
Mă aşează jos pe duşumea din braţe,
Dar inima din ce în ce mai rar îmi bate.

Şi într-un tîrziu zăresc un medic care vine,
Ar vrea doar el să mă salveze acum pe mine.
Şi dintr-o dată simt că pulsul inimii mă lăsa,
Şi ochii mi se închid şi trec în lumea cealaltă.

Cînd moare o ființă dragă,

Cînd moare o ființă dragă, se opreşte totu în loc,
Plînge cerul, plînge marea, ochii nu se mai întorc.
Doar aducerile aminte, alină sufletul trist,
Nici cele mai dulci cuvinte n-alungă răul ce-i prins.

Iară marea de-ntrebări se-adună în negre gînduri,
Parcă toată fericirea-i adunată printre scînduri.
De ce-a fost aşa să fie? de ce-a plecat curînd,
El putea o veşnicie, lumineze al tău gînd.

Pe un covor de iarbă moale calcă paşii anii întregi,
Dar n-ai găsit timp în toate să o asculţi, să o înțelegi.
Ochii ei plini de lumină au fugit ca printr-o vrajă,
Sa stins îngerul vieții, noaptea nu ţi-o mai veghează.

Pe lacrimi împrăștiate în a inimii cămară ,
Se-ascund multe regrete care veşnic o să doară.
Sugrumat cu chin cu jale, de-al neputinţei vieţi,
Pierdut trist doar printre doruri, ai vrea acum ca să înveţi.

Ca să faci din gînduri negre oceanele de cristale,
Şi din lacrimi de durere faci flori de mărgăritare.
Dacă ai putea să vii şi să strîngi din zări lumina,
Ţi-ai face din praf de stele, pentru tine doar mistere.

A murit s-a dus săracu,

A murit s-a dus săracu acolo la Domnul sus,
Unde nimeni nu vroia să ajungă în curând.
Dumnezeu a vrut să-l ţină pe acest frumos pământ,
Dar sistemul medical ia refuzat orice gând.

El nu putea să respire şi-n fotoliu se zbătea,
Se ruga la Dumnezeu, cineva îl va salva.
Ambulanţa fără aer, fără medic a sosit,
În loc să îl facă bine, tot mai rău l-au chinuit.

Şi zbătându-se săracul, după aer el tânjea,
Asistentul şi şoferul la medic telefona.
Iată după un sfert de oră, o salvare a sosit,
Căci un asistent şi medic, prea târziu ei au venit.

Căci săracul Daniel fără aer şi aparate,
Moartea o simţea acuma repede şi mai aproape.
Fără medic să-l ajute inima lui nu mai poate,
Geaba au încercat acuma dar sfârşitu-i mai aproape.

Timpul trece mai în grabă, inima nu vrea să-i bată,
Iar medicul disperat decesul la declarat.
Acum stau şi mă gândesc cum oamenii chinuiesc,
Oare pentru ce plătim, noi cu zile să murim?

Pentru un sistem bolnav, plin de doctori şi asistente,
Dacă şpagă nu le dai toate sunt incompetente.
Ei sunt toţi cu ochii în patru după şpagă şi valută,
Dacă şpagă nu le dai nici de cum ei nu te ajută.

Uite aşa i–i în România la medici merge hoţia,
Ei vor şpagă cât mai multă dar oamenii nu ajută,
Însă vor salarii mari, să fie miliardari,
Oamenii mor în spitale, pentru ce-i plătim noi oare?

Inimă de frate,

Ce bine e atunci cînd ai un frate,
Indiferent cît el ar fi de departe.
Dar bine este cînd ai şi –o soră,
Şi să vorbeşti cu ei la orice oră.

Toţi trei copiii de mici crescînd,
Şi la bunici în braţe stînd.
Dar timpul repede şi iute a trecut,
Şi mari toţi trei de odată ne-am făcut.

Şi somnul meu e mult mai liniştit,
Cînd fraţii mei sînt mîndri fericiţi.
Şi visele –mi sînt tot mai senine,
Atunci cînd ştiu că lor le este bine.

Aşa de fericit acuma eu mă simt,
Pe fraţii mei îi port suflet şi în gînd.
Şi inima mai tare mie îmi bate,
Atunci cînd ei la mine strigă, FRATE,

Şi chiar la casa noastră de-am plecat,
Pe fraţii mei nici cînd nu i-am uitat.
Căci inima în piept şi sîngele de frate,
Nimeni pe acest pămînt nu ne desparte.

Românie ţară mîndră

Românie ţară mîndră, tu eşti ţară unicată,
Tu în lumea asta mare eşti cea mai frumoasă.
Ai și munți şi ape multe, ai și Delta-ntreagă!
Ai cîmpii și văi și dealuri, ai și Marea Neagră.

De milenii ne-am unit, vorbind româneşte,
România noastră sfântă, glia ta rodește!
De la Nistru pîn’ la Tisa, ai mîndre istorii.
România noastră mîndră, Țara mea de glorii,

Peste tot unde mă duc azi în lumea largă,
Ca o sfîntă tară-n lume, toți să mi te vadă.
Că prin gloria ta măreață vorbim românește,
Și oriunde-am fi în lume, simțim creștinește.

Faptele tale măreţe, astăzi noi ţi le slăvim,
Oriunde ne duc azi paşii, Românie te iubim.
Iată că și mîndrul soare, sus pe bolta cea cerească,
Straluce cînd noi grăim dulce vorba românească.

Din amintirile studenţiei,

Pe acest drum îl cunosc bine,
C-am urcat eu ani de zile.
Am urcat la facultate,
M-am dus ca să învăţ carte.

Când aveam chef mai mergeam,
Când nu eu mă odihneam.
Din când, în când trăgeam chiulul,
La faimosul bar la Jiul.

Mergeam mâncam un grătar,
Şi beam fetească, cotnar.
Stam picior peste picior,
Fumam Kent şi beam lichior.

Fetele mă iubeau toate,
Văduve şi măritate.
Aveam bani, eram isteţ,
Le aveam pe interes.

La cabană la Brădet,
Mergeam că eram student.
Doamnele mă însoţeau,
Frumoasă viaţă duceau.

Le plăceau să vină toate,
Că era distracţie frate.
Sus la cabană la Rusu,
Le plăcea să –mi vadă ursu.

Ne distrăm pe săturate,
Că aşa-i în facultate.
Mâncăm friptură, beam vin,
Şi trăiam viaţă din plin.

Zi din strună lăutare,
Vreau să beau să mânc grătare,
Muzica o comandam,
Că doar eu atunci plăteam.

Doamnele frumos dansau,
Din buric zvelte săltau.
Îmi făceau toate pe plac,
Stam la masă, beam coniac.

Beam coniac, boros palinca,
N-aveam frică de nimica.
Eram tânăr aveam bani,
Şi iubeam n-aveam duşmani.

Şi o vorbă bine spune,
Cât eşti tu student pe lume.
Să bei şi să chefuieşti.
Viaţa trece, no regreţi.

Te-am visat iubito în noapte,

Te-am visat iubito în noapte,
Cum te bucurai de toate.
De toate plăcerile,
Când îmi pupai coaiele.
Fericită mai erai,
Când pula în cur o luai.
Tu mă gâdilai la coaie,
Şi din pulă ieşea ploaie.
Era o ploaie de spermă,
Ce –ti plăcea că era fermă.
Era fermă şi –ti sărea,
La tine pe faţa ta.
O întindeai şi ţi-o masai,
Şi din cur mândră dădeai.
După ce te-ai terminat,
Slobozi din pizdă ai scăpat.
Erai tare fericită,
Că ai fost satisfăcută.
La final de bucurie,
Ai trecut pe meserie.
Mi-ai frecat-o pula îndată,
Până i-ai scos sperma toată.
Cu drag m-ai satisfăcut,
Şi-am fost mândru fericit.
Amândoi ne-am simţit bine.
Şi ne mai futem şi mâine.

De –as muri de dor de mure,

De –as muri de dor de mure,
Tot m-aş fute în pădure.
Cu –n băiat frumos şi înalt,
Care n-are păr pe cap.
Pe căpuţul mic de jos,
Că e mare şi-i frumos.
El băiatul ma luat,
Cu curu în sus mă băgat.
Pe la spate dă nebunu,
Din pizdă-mi sare magiunu.
Coaiele şi le goleşte,
Pizda mie mi-o zbârceşte.
Şi mă face fericită,
Că-s futută şi-s iubită.
Şi de atunci m-am învăţat,
Urc la munte la băiat,
Că îmi place să mănânc mure,
Şi m-aş fute în pădure.

Vai iubito sti ce-mi place ,

Vai iubito şti ce-mi place,
Când îţi văd fundul din spate.
Tu să te apleci decent,
Să-ţi dau fusta jos încet.
Să îţi iei cămaşa în poală,
Şi la cur să rămâi goală.
Să-ţi dai jos chiloţii tăi,
În faţa ochilor mei.
Să-ţi văd curu tău bombat,
Care în draci el mă băgat.
Ai sânii ca două pere,
Pe placul inmii mele.
Sfârcurile –s ca mărgeaua,
Pielea ta-i ca şi cafeaua.
Flocii tăi negri ca smoala,
Pizda e precum e oala.
Pizda ţie catifelată,
În ea intră pula toată.
Dacă vrei să o simţi mai bine,
Ia-o în mână bag-o bine.
Baga- o bine îndesat,
Până când de-ai săturat.
Şi atunci când eşti sătulă,
De a mea frumoasă pulă.
Să mergi să te spovedeşti,
La popă să-i povesteşti,
Că ai fost la vrăjitor,
Şi-ai văzut pe dracul gol.

Reţetă de slăbire cu peşte

Dacă vrei ca să slăbeşti,
Peşte mult să foloseşti.
Iar reţeta minunată,
Este mai jos prezentată:

Dimineaţa ,,CRAP,, de foame,
Nu ştiu ce să mă fac Doamne.
La prânz ,, ŞTIUCĂ,, n-am ce bea,
Să dus dracu viaţa mea.
Seara ,, LIN,, şi ,,SOMN,, uşor,
Uite aşa murim uşor.

Horoscopul,

Dacă vreţi ca să vedeţi sau ce bune zile aveţi,
Cand horoscopul citiţi multe o să descoperiţi.
Zi, săptămînă sau lună horoscopul îl ei în mînă,
Trebuie doar să-l răsfoieşti şi atent să-l studiezi.

Şi după cum bine ştiţi ,zodiile cînd le citiţi,
Toate ele-s dirijate de planete apropiate.
Zece planete avem, după ele ne ghidăm,
Toate-s pe bolta cerească menite să ne păzească.

Marte, Venus şi Mercur sunt planete de augur,
Pluto, Soarele şi Luna ne păzesc pe noi într-una.
Jupiter, Saturn, Neptun sunt planete de semn bun,
Uranus planeta care la toţi ne aduce schimbare.

Doisprezece zodii sunt ,nu sunt toate de pămînt,
Mai sunt aer, foc şi apă ele prezic viaţa noastră.
Peştii, capricorn şi rac sunt zodii care nu tac,
Ele sunt zodii de apă le place vorba în şoaptă.

Capricorn, fecioară, taur astea sunt zodii de aur,
Ţin secretul legămînt ,fiindcă – s zodii de pămînt.
Vărsător, balanţă, gemeni cu aceste zodii semeni,
Zodii de aer frumoase şi sunt foarte curioase.

Săgetător, leu, berbec sunt zodii care se întrec,
Ele sunt zodii de foc se iubesc şi au noroc.
După ce – aţi văzut acum horoscopul ,eu vă spun.
Să-l citiţi să luaţi aminte nici o zi nu-i ca înainte.

Nici o zi nu e ca alta.

Noi am fost doi fraţi acasă,
Stăm cu părinţii la masă.
Şi cu ai noştri bunici,
Care ne-au crescut de mici.

Toţi patru ei ne-au crescut,
Şi frumos ne-au sfătuit.
Să fim respectuoşi în viaţă,
Atunci cînd plecăm de acasă.

Să nu minţim, să furăm,
Pe bătrîni să-i ajutăm.
Căci atunci cînd tu faci bine,
Dumnezeu e lîngă tine.

Nici o dată în viaţa asta,
Nu este o zi ca alta.
Astăzi poate eşti sărac,
Mîine poate eşti bogat.

Astăzi poate-i nor sau ploaie,
Mîine pentru tine-i soare.
Ei mereu ne-au învăţat,
Să nu rîdem de-al sărac.

Pe toţi să îi respectăm,
Cu ce putem să ajutăm.
Uite, aşa se întoarce roata,
Nici o zi nu e ca alta.

Alfabetu-i ceva sfînt.

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

Şapte continente sunt

Şapte continente sunt pe planetă pe pământ,
Europa-i printre ele, continentul ţării mele.
Când te uiţi harta priveşti, patruzeci şi şase ţări găseşti,
Toate-s bine aranjate şi cochete şi frumoase.

Sunt ţări frumos aranjate cu păduri, ape, oraşe,
Au istorie străveche în lume nu au pereche.
Peste tot pe unde mergi, numai frumuseţi găseşti,
Au oraşe, capitale, multe sunt occidentale.

Şi-n Europa de Est, dacă mergi ai să găseşti,
Ţări frumoase unicate, cu păduri chiar munţi şi ape.
În toate poţi să filmezi, bogăţii multe găseşti,
Găseşti multe zăcăminte, toate sunt acolo în munte.

Şoselele aranjate şi sunt intens circulate,
Merg turiştii să schieze lumea să o viziteze.
Şi acum în orice ce ţară mergem să ne plimbăm iară,
Mergem să le vizităm, frumuseţi să admirăm.

Dacă nu dai şpagă bună,

Anunţuri de angajare,
Le găseşti în ori ce ziare.
Dar la forţele de muncă,
Suflă vântul ca pe luncă.

Şi la AVIZER în hol,
Tot panoul este gol.
Locuri de muncă au avut,
De azi toate au dispărut.

Dacă cumva tu n-ai har,
Şi n-ai bani în buzunar.
Ori tu eşti un om sărac,
În seamă nu eşti băgat.

Dacă eşti băiat isteţ,
Frumos şi descurcăreţ.
Dai un telefon secret,
Şi primeşti servici direct.

Dacă cardu-i gros şi mare,
Diploma nu are valoare.
Nu contează să şti carte,
Şpaga are întâietate.

După ce te-ai angajat,
Postul trebuie ,,udat,,
Dacă vrei să o duci bine,
Măcar nouă luni de zile.

Dacă nu dai şpagă bună,
Te mai lasă încă o lună.
Şi apoi cu siguranţă,
Patronul te-aruncă în stradă.

Că aşa e în România,
Şpaga i–i soră cu hoţia.
La angajare nu dai bani,
Serviciul nu o să mai ai.

Horoscopul,

Dacă vreţi ca să vedeţi sau ce bune zile aveţi,
Cand horoscopul citiţi multe o să descoperiţi.
Zi, săptămînă sau lună horoscopul îl ei în mînă,
Trebuie doar să-l răsfoieşti şi atent să-l studiezi.

Şi după cum bine ştiţi ,zodiile cînd le citiţi,
Toate ele-s dirijate de planete apropiate.
Zece planete avem, după ele ne ghidăm,
Toate-s pe bolta cerească menite să ne păzească.

Marte, Venus şi Mercur sunt planete de augur,
Pluto, Soarele şi Luna ne păzesc pe noi într-una.
Jupiter, Saturn, Neptun sunt planete de semn bun,
Uranus planeta care la toţi ne aduce schimbare.

Doisprezece zodii sunt ,nu sunt toate de pămînt,
Mai sunt aer, foc şi apă ele prezic viaţa noastră.
Peştii, capricorn şi rac sunt zodii care nu tac,
Ele sunt zodii de apă le place vorba în şoaptă.

Capricorn, fecioară, taur astea sunt zodii de aur,
Ţin secretul legămînt ,fiindcă – s zodii de pămînt.
Vărsător, balanţă, gemeni cu aceste zodii semeni,
Zodii de aer frumoase şi sunt foarte curioase.

Săgetător, leu, berbec sunt zodii care se întrec,
Ele sunt zodii de foc se iubesc şi au noroc.
După ce – aţi văzut acum horoscopul ,eu vă spun.
Să-l citiţi să luaţi aminte nici o zi nu-i ca înainte.

Alfabetu-i ceva sfînt.

De cînd lumea-i pe pămînt alfabetu-i ceva sfînt.
Din vechi timpuri inventat si de lume învăţat.
Alfabetul nu e greu atunci cînd înveţi mereu.
Douăzeci şi opt litere are, alfabetul nu e mare.

A-ul vine de la ANA este numele lui mama,
B-ul vine din Bunici care ne-au crescut de mici.
C-ul vine de la Ceaţă e ca România noastră.
D-ul vine din Donat pentru românul sărac.

E-ul de la Elefant nu-i nimic interesant.
F-ul vine din Furat, România am devastat.
G-ul de la Gospodină harnică-i ca o albină,
H-ul de la Hărnicie nu munceşti ai sărăcie.

I-ul de la Indolenţă vine, stă leneşul în suspine,
J-ul vine de la Joi, doar pînă atunci muncim noi.
K-ul e din Kilometru n-am făcut şoşele un metru,
L-ul vine de la LEU să fim regi, noi vrem mereu.

M-ul vine de la Mamă cel mai scump nume înseamnă,
N-ul vine de la Neaţa ,vă spun Bună dimineaţa!
O-ul, e de la Oftat ne place munca la stat.
P-ul e de la Putere nu vrem muncă, vrem avere.

R-ul vine de la Rac nu ne place la arat,
S-ul e de la Solar merg la muncă acuma iar?
Q –chiul vine din Qintal ,acum totu-i digital,
T-ul e de la Tractor hai la muncă pe ogor.

U –ul vine de la Uliu ,la elev îi place chiulul,
V-ul vine din Vecini, mîndrii că sîntem români.
Y igrec-ul de la Yankei sîntem doi fraţi frumuşei.
Z-tul e din Zidărie munca mult i-mi place mie.

Vai, ce chin ce jale aveam, cînd alfabetu învăţam,
Pentru că mi-e de folos l-am învăţ pe de rost.
Şi de aia la toţi vă spun invăţaţi-l că bun.
Uite acum că îl ştiu bine v-am scris astă poezie.

,,NU E VAR Ă CUM E IARNĂ,, !

Iată vara-i pe trecute şi-n oraş sînt lucrări multe.
Centrala n-au terminat gazele nu le-au băgat.
Că aşa-i la Severin, mulţi muncesc, dar nu gîndesc
Azi se sparge un trotuar, mîine se asfaltează iar.

Toată ziua se munceşte, numai ce nu trebuieşte.
Iată că de un an şi-o vară s -a lucrat la acea centrală.
Au lucrat, cît au lucrat, centrala n-au terminat.
Licitaţia au pierdut, Primăria au ţepuit.

Iarna la uşă ne bate cu ce ne încălzim noi frate?
Pe centrală nu se poate, gazele sînt scumpe toate.
Păcurina este scumpă, banii nu o să ne ajungă,
Noi cu toţii în frig vom sta şi mereu vom tremura.

Dacă mergi la primărie ca să întrebi ce o să fie,
La iarnă cum ne încălzim de frig de ce suferim?
Primarul cade pe gînduri şi ne spune printre rînduri:
El ce-a putut a făcut, centrala a obţinut.

Dar acuma el aşteaptă, investitori să plătească,
Centrala să o predea, la alţi şmecheri să o dea.
Uite aşa aşteaptă baştanu s-o vîndă să treacă anu,
El pe mîini se va spăla, de centala va scăpa.

Vai ,ce chin ce jale-i oare, cînd te gîndeşti frăţioare,
Gazele n-au terminat, conducte nu le-au băgat.
Investiţia s-a oprit, fiindcă banii au dispărut,
Unde gazele au băgat, lucrarea-i făcută praf.

Lucrarea-i de mîntuială, trebe refăcută iară,
Gazul nu-l poate porni, în aer putem sări.
Racordarea de o zăreşti, sigur ai să inebunesti,
Cu o asemenea lucrare, cum să n-ai explozie oare?

Uite, una peste alta, a trecut şi vara asta,
Toamna la uşă ne bate, iarna e la ea în spate,
Mă gîndesc cu înfrigurare, ce va fi la iarnă oare?
La păcură preţul creşte, cu gaze nu pridudeşte.

Dar în Severin la noi, omul e plin de nevoi,
În frig e învăţat să stea, pe el pune plapuma.
Cît este ziua de lungă ia ciorapi ca să-i ajungă,
În cap fes, în mîini mănuşi peste treining ia şi făşi.

Să sperăm să fie bine, nu să ne mîncăm la zile,
Să avem în case căldură, nu să ne privim cu ură.
Nu vrem să ne hazardăm, pe Băsescu să-l cităm:
Pe voi mai puneţi o haină,, NU E VARĂ CUM E IARNĂ,, !

Oraşul trandafirilor fără pereche,

La mine în oraşul meu,
Mi-a aduc aminte tot mereu.
Cum străzi imense paralele,
Erau frumoase şi aveau pavele.

Şi pe frumoasele alei aveam castani,
Erau bătrîni, dar ninşi de ani.
În parcuri şi pe străzi aveam,
Frumoase bănici unde stăteam.

Şi-n parcuri cînd păşeam uşor,
Şi trandafirii aveau mirosul lor.
Şi străzi frumoase dar iluminate,
Cu lampadare vechi şi suspendate.

Şi lumea aceia simplă o priveam,
Prin parcuri şi pe bulevarde cînd mergeam.
Era o lume atît de simplă dar cinstită,
Pe faţa lor citeai că-i toată fericită.

Şi seara pe faleză în port mergeam,
Pe bancă stam, famfara o ascultam.
Şi încet vapoarele spre port veneau,
Veneau la dană unde ancorau.

Acest frumos oraş a fost şi este milenar,
Datînd de la strămoşii Decebal, Traian.
Acest oraş a fost şi încă este,
Oraşul trandafirilor fără pereche.

Poezii diverse

Azi e zi de sărbătoare,
E Sfîntu Ilie ăl mare,
Toţi românii prăznuiesc,
Se distrează, chefuiesc.

Sus pe muntele Găina,
Lumea urcă cu maşina.
Urcă încet şi pe îndelete,
Urcă la tîrgul de fete.

Este tîrg recunoscut,
Din strămoşi este ţinut.
Vin băieţi cu mic cu mare,
Vin acum ca să se însoare.

Datinile din străbuni,
Respectate de români.
Crengi de busuioc se rup,
La biserică se duc.

Ca să fie descîntate,
Sub căpătîi aşezate.
Să-şi vadă usritu în noapte.
Fetele ne măritate,

De acest Sfînt se menajează,
La cîmp lumea nu lucrează.
De sufletul morţilor,
Li se dă pomană lor.

Se dă brînză, carne, mere,
Că doar nu este o avere.
Se împarte vin, colaci,
Şi se dă la cei săraci.

Căci o vorbă ştim nu-i nouă,
Dacă tună azi şi plouă.
Vremea înseamnă că nu-i bună,
Şi atunci plouă o săptămînă.

Apicultoru înrăit,

Apicultoru înrăit,
Dimineaţă s-a trezit.
Iese în curte se gîndeşte,
Şi spre stupină priveşte.

Se uită la stupi, meditează,
Bucuros palmele – şi freacă.
Stă şi se gîndeşte bine,
Să dea drumul la albine.

Halatul în grabă îmbracă,
Spre stupi el acum se apleacă.
Masca pe faţă şi-o pune,
Şi dă drumul la albine.

Zumzăie şi-s călătoare,
Aleargă din floare în floare.
Cu mare atenţie aduc,
Polenul il duc in stup.

Acolo-i bine aranjat,
Şi cu grijă prelucrat.
De albine hărnicuţe,
Ce îl aşează pe rămuţe.

Cînd stupina îi încărcată,
Vine apicultoru îndată.
El mierea o colectează,
Şi cu drag o prelucrează.

Fie că e de salcîm,
Sau din flori de tei acum.
Polifloră, mătrăgună.
Toată mierea este bună.

Face ceară, face miere,
Şi propolis că se cere.
Mierea-i un medicament bun,
Te însănătoşeşte acum .

De aceia nu ezitaţi,
Miere ca să cumpăraţi.
Mierea, propolis şi ceară,
Te scapă de orice boală.

Viaţa de albină-i grea,

Viaţa de albină-i grea,
Nu o ştie nimenea.
Treizeci de zile trăieşte,
Ea aleargă şi munceşte.

Zi de zi din stup ea zboară,
Ca să facă miere, ceară.
Ea zboară din floare-n floare,
Cu polen pe aripioare.

Albinele –s călătoare,
Zumzăie din floare în floare.
Florile polenizează,
Şi la stupi se întorc în grabă.

Polenu îndată adunat,
La stupină îi tot cărat.
Acolo-i pus cu migală,
Ca să-l facă miere, ceară.

Altele stau în stupină,
Şi au grijă de regină.
Stau acolo fac curat,
Şi mierea-n faguri o împart.

Căci acolo în stupină,
Numai zumzet de albină.
Toate au sectorul lor,
Îngrijesc, muncesc cu spor.

Est e-o vorbă din popor,
Munceşte nu sta trântor,
E zicală, bat-o vina,
Să fii harnic ca albina.

Am acasă o grădină,

Am acasă o grădină,
Cu multe flori este plină.
Sunt flori multe sunt şi rare,
Înfloresc doar când e soare.

Floarea din a mea grădină,
Plânge zilnic şi suspină.
Plânge atunci când nu-i stropită,
Nu-i plivită şi-n grijită.

Palmieri, maci şi muşcate,
Le – am în grădină toate.
Trandafiri, crini şi lalele,
Astea sunt florile mele.

Trandafirii au împupit,
Lalelele s-au deschis.
Crinii seara se desfac,
Şi –n curte miros împart.

Şi seara pe înserate,
Eu îmi ud florile toate.
Le ud şi vorbesc cu ele.
Parcă ar fii fetele mele.

Dacă florile iubeşti,
Lor trebuie să le vorbeşti.
Le pui muzică şi ascultă,
Şi –n grădină ai umbră multă.

Toate florile iubesc,
Pe omul ce le-n grijesc.
Şi sunt recunoscătoare,
Şi-n grădină fac răcoare.

Omul cu sufletul mare,
În grădină are – o floare.
O iubeşte, o îngrijeşte.
Şi cu ea frumos vorbeşte.

Poezii diverse

La spitale în ROMÂNIA

La spitale în ROMÂNIA,
Doamne tronează hoţia.
Dacă nu dai bani, valută,
Nimenea nu te ajută.

În spitale când priveşti,
Doar goange pe jos găseşti.
Ziduri sparte, bolovani,
Gângănii şi şobolani.

Corpurile sanitare,
Nu mai au nici o valoare,
Chiuvetele înfundate,
Toalete – s multe sparte.

Păturile sunt uzate,
Sunt străvechi şi sunt stricate.
Lenjeria-i ponosită,
Nu poate fi folosită.

În saloane becuri n-ai,
Scaune, n-ai pe ce să stai.
Dacă aer vrei să ai,
La ferestre drumul dai.

La geam plase n-ai de fel,
Intră ţânţarii niţel.
Oamenii se îmbolnăvesc,
Pastile nu se găsesc.

Injecţii şi pansamente,
În spital nu se găseşte.
De pacienţi trebuie luate,
De spital nu-s decontate.

Nimeni sânge nu donează,
Atunci când se operează.
În spital totu-i sinistru,
Cu-n asemenea ministru.

Poezii diverse

Doctorii din ROMÂNIA,

Doctorii din România,
Ei au inventat hoţia.
De nu dai la medici şpagă,
Ei în seamă nu te băgă.

Stai acolo, stai cu teamă,
Nimeni nu te băga-n seamă.
Şpaga e la ea acasă,
O dai, sau o pui pe masă.

Când termină facultate,
Depun jurământul frate.
Îi jură lui HIPOCRATE,
Că te scapă de la moarte.

Dacă vrei o operaţie,
Trebuie să faci donaţie.
La doctori, anestezişti,
Dacă vrei ca să rezişti.

Prin spitale nu găseşti,
Medici buni şi asistenţi.
Toţi au emigrat afară,
De sărăcia din ţară.

Cei ce au rămas nu-s buni,
Doar iau şpagă c-ai nebuni.
Nu poţi ca să-i mulţumeşti,
Numai dacă le donezi.

Numai vor bani, vor valută,
Ca să facă avere multă.
Au bani, palate, maşini,
De la bolnavii în chin.

Doctorii au la halate,
Multe buzunare, frate.
Şi mai mici, dar şi mai mari,
Ca să intre mulţi creiţari.

Unele sunt pentru bani,
Luaţi de la oameni sărmani.
Altele de Doamne ajută,
Când bogaţii dau valută.

Că aşa e prin spitale,
Trebuie dată şpaga mare.
Dacă vrei ca să trăieşti,
La medici şpagă plăteşti.

Dacă lumea îi reclamă,
Colegiul nu ia în seamă.
Corp la corp nu-şi scoate ochii,
Căci toţi fură ca escrocii.

Acum iau în văzul mare,
N-au frică de condamnare.
Ei plătesc chiar milioane,
Şi scapă de închisoare.

Poezii diverse

Valea Jiului , sau Valea Plangerii

La Petroşani, în România,
A venit democraţia.
Minele toate au închis,
Carierele au distrus.

Fierul vechi din colectoare,
L-au vândut peste hotare.
Plasă, combine, te haş,
Le-au vândut la şmecheraşi.

La Aninoasa, Lupeni,
Au furat fier vechi, buşteni.
Fierul vechi îi la Remat,
Buştenii i-au dus acas.

Paroseniul de altă dată,
O mină mecanizată,
Fără milă dezmembrată,
La fier vechi a fost predată.

Hoţii să-şi termine vila,
Au distrus mina Petrila.
Au vândut-o la bucată,
Şi-au trimis oamenii acasă.

Au închis Dâlja, Vulcan,
Cu-o forţă de uragan.
Minerii au concediat,
Şi pe drumuri i-au lăsat.

Lonea şi Valea de Brazi,
Nici ele nu mai sunt azi.
Au fost mine de elită,
Dărâmate fără frică.

Oare ce urmează frate?
Livezeniul e pe aproape.
Urmează să fie închisă,
La mineri viaţa-i distrusă.

După nouăzeci şi un pic,
Toate minele –au închis.
N-au mai vrut mine să fie,
În Vale e sărăcie.

Mergi pe stradă şi priveşti,
Pe mineri acui zăreşti.
Supăraţi acum sunt Doamne,
Cerşetori şi mor de foame.

Locuri de muncă au avut,
Guvernul ia păcălit.
Ordonanţe mari le-a dat,
Şi pe drumuri ia lăsat.

Şi o vorbă este mare,
Omul fără carte moare.
E uşor manipulat,
Şi pe drumuri aruncat.

Căci guvernele au dorit,
Minele de le-au închis.
Ajutaţi de sindicate,
Au distrus miinele toate.

Au închis şi au distrus,
Mineri pe drum au ajuns.
Au averi, maşini şi vilă,
La mineri le plângi de milă.

Transportoare şi motoare,
Armături şi cărucioare.
Complexe mecanizate,
La Remat sunt duse toate.

La jaful din asta ţară,
Nimeni nu dă socoteală.
Scumpii noştrii guvernanţi,
Se jură că sunt curaţi.

Dar acum mare păcat,
Minerii s-au deşteptat.
Dar o vorbă este bună,
Dă-le mintea de pe urmă.

Poezii diverse

Furia minerului,

Nu dă Doamne nimănui,
Furia minerului.
El e bun şi meditează,
Până lumea-l enervează.

Pe mineri să-i respectaţi,
Să-i stimaţi să-i lăudaţi.
Cu ei nu vă încurcaţi,
Ca astfel de dracu daţi.

Ei sunt buni şi respectuoşi,
Sunt înalţi, dar şi frumoşi.
Dar deja când îi jigneşti,
Sigur rău o să păţeşti.

Minerul în şut munceşte,
Mintea lui nu prea-i lipseşte,
Pune mâna pe baros,
Şi loveşte cu folos.

Te loveşte, până când,
N-ai să te mai scoli nicicând.
Că mineru-i dintr-o dată,
N-are mamă, n-are tată.

Aşa dar o vorbă spune,
Cu minerul nu te pune.
Dacă vrei ca să trăieşti,
Pe miner să îl respecţi.

Poezii diverse

Cu lămpaşul într-o mână.

Doamne tu fă o minune,
La mineri să fie bine.
În explozii să nu moară,
Să se întoarcă acasă iară.

La copii şi la nevasată,
La căsuţa părintească.
Viaţa de miner e grea,
Nu o ştie nimenea.

Doar cei ce lucrează-n mină,
Cu lămpaşul într-o mână.
Cu ochi negrii de tăciune,
Scot din abataj cărbune.

Ei lucrează, an de an,
Jos în mină în subteran.
Ca să scoată la lumină,
Aurul negru din mină.

Cu,, Noroc Bun,, se salută,
Nici de moarte nu au frică.
Doar de bunul Dumnezeu,
Care-i apără la greu.

Poezii diverse

,, Noroc Bun,, ei îşi urează,

Minerul pleacă de – acasă,
De la copiii şi nevastă.
La mină se duce-n grabă,
Dumnezeu îl are-n pază.

Şi în muntele de piatră,
El minerul zilnic sapă.
Ca să scoată la lumină,
Aurul negru din mină.

Minerul când intră-n mină,
Are lămpaşul în mână.
,, Noroc Bun ,, ei se salută,
Şi de moarte nu au frică.

El, zilnic intră în mină,
N-are soare nici lumină.
Doar lămpaşul îl veghează,
Când în abataj lucrează.

,,Noroc Bun,, ei îşi urează,
Şi în abataj lucrează.
Cu combina taie-n strat,
Bancuri de cărbune cad.

Lucrează prin praf şi apă,
Cărbune afar să scoată.
Şi când şutul ei sfârşesc,
Doar ochii –n cap le lucesc.

Bucuroşi când ies afară,
Se îmbrăţişează iară.
Şutul iată sa gătat,
Şi de moarte au scăpat.

Că aşa-i viaţa de miner,
În subteran nu au cer.
Îl au doar pe Dumnezeu.
Ce îi apară la greu.

Ei când ies afar din mină,
La Dumnezeu se închină.
Să-i ocrotească mereu,
Şi la bine şi la greu.

Poezii diverse

Drumurile în ROMÂNIA,

Drumuri noi în astă ţară,
Nu s-au mai făcut de o vară.
Din vara lui optzeci nouă,
Când trăiam o era nouă.

Toţi se laudă şi spun,
Că vom avea un drum bun.
Aşa spun din nouăzeci,
Dar ne-am ales cu poveşti.

Autobenzi nu avem,
N-avem cum să circulăm.
La ce avem te îngrozeşti,
Numai aşa nu le numeşti.

Ei străzile doar plombează,
Se fac că le asfaltează.
Pun nisip şi pun şi smoală,
Fac muncă de mântuială.

Avem străzi ne asfaltate,
Nici de cum iluminate.
Noaptea când mergi cu maşina,
Dai în gropi, a cui e vina?

Dai în gropi şi strici maşina,
Tot ţie îţi bagă vina.
Pe acolo n-ai ce căuta,
N-ai voie a circula.

Prin ţară călătoreşti,
Peste tot pe drum găseşti.
Scris cu litere de-o şchioapă,
Aici, BANII DUMNEAVOASTRĂ, !

dodorel62 – Severin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.