18 mai 2020

Hantavirusurile

Hantavirusurile sunt virusuri cu genom ARN monocatenar trisegmentat care aparţin familiei Bunyaviridae, genul Hanavirus. Hantavirusurile sunt agenţi etiologici a două sindroame clinice. Sindromul pulmonar cu hantavirus şi febra hemoragică cu sindrom renal.

Hanta Virusurile

Febra hemoragică epidemică, nefropatia epidemică şi febra hemoragică de Coreea.
Gazda principală a virusului sunt rozătoarele, fiecare variantă de hantavirus fiind transmisă de un anumit tip de rozătoare. Sunt cunoscute mai multe variante de hantavirus responsabile de producerea febrei hemoragice. Acestia sunt cu sindrom renal: Hantaan, Dobrava, Seoul, Saaremaa şi Puumala.

Transmitere virus

Transmiterea virusului la om are loc prin inhalarea de aerosoli cu urină, secreții sau salivă. Sunt provenite de la animale infectate, prin inoculare de urină sau alte produse biologice.Se gaseste la nivelul mucoasei conjunctivale, nazale sau bucale sau la nivelul unor leziuni cutanate. Se ia si de la muşcătura rozătoarelor. Este posibilă şi transmiterea interumană, dar este extrem de rară.

Măsurile de prevenire a infecției cu Hantavirus constau în evitarea contactului cu rozatoare. Se mai ia si de la materiile fecale și saliva lor. Evitarea pătrunderii acestora în case și măsuri de control a rezervorului animal.

Manifestări clinice

Simptomele febrei hemoragice cu sindrom renal (HFRS) apar în general la 1-2 săptămâni de la expunere. Cel mai rar apare într-un interval de 8 săptămâni. Debutul este brusc, cu cefalee intensă, dureri lombare şi abdominale, febră, frisoane sau greţuri . Alte simptome sunt tulburări de vedere, uneori peteșii, erupţii cutanate sau conjunctivită.

Ulterior pot surveni hemoragii, hipotensiune şi insuficiență renală . Aceasta poate fii acută cu supraîncărcare volemică.
Severitatea bolii depinde de virusul implicat. Infecţia cu Hantaan şi Dobrava determinând în general simptome mai severe.

Semnificație clinică

Diagnosticul constă în evidenţierea anticorpilor anti Hantavirus IgM sau dinamica semnificativă a anticorpilor IgG. Evidenţierea antigenelor virale în ţesuturi prin metode de imunohistochimie. Se face si prin detectarea de ARN viral în sânge sau biopsii.