Avioanele supersonice comerciale

Author: Niciun comentariu Share:
avioanele supersonice comerciale

Avioanele supersonice comerciale s-ar putea întoarce din nou pe cer.Acesta se face in cel mai scurt timp posibil. Se face după mai mult de 15 ani de la încheierea ultimelor zboruri comerciale supersonice.

Sunt Aeronave de pasageri care zboară mai repede decât viteza sunetului . Acestea par să fie desprinse dintr-un viitor îndepărtat.Constructorul de avioane s-a hotarat sa le imbunatateasca si sa le lanseze iar pe cer.

Avioanele supersonice comerciale, in numar de 14, care au zburat între anii 1976 și 2003, au efectuat zboruri supersonice. Au zburat cu o viteza de trei ori mai mare decât a aeronavelor obişnuite de pasageri.

Companiile aeriene care au deţinut avioanele Concorde nu au obţinut profit de pe urma lor.

Avioanele supersonice comerciale

Lipsa de profitabilitate a aeronavelor Concorde a fost, o consecinţă secundară a vitezei lor. Viteza unui avion depăşeşte viteza sunetului.Viteza este aproximativ egală cu 1.235 km/h. Atunci se formează unde de șoc în aer.

Acestia lovesc solul şi care sunt însoţite de ​​un zgomot puternic, un “boom sonic”. Din acest motiv reglementările federale americane interzic tuturor aeronavelor comerciale. Le interzic să zboare mai repede decât viteza sunetului deasupra uscatului.

Ca urmare a acestor reglementari, dar şi a cantităţii de combustibil pe care o puteau transporta, aeronavele Concorde. Au fost utilizate pentru călătoriile transatlantice.

Operarea avionului Concorde era atât de costisitoare încât un bilet între Londra și New York putea costa peste 5.000 de dolari. În consecinţă, Concorde a zburat adeseori cu jumătate din locuri neocupate.

Principalul avantaj al zborurilor supersonice îl reprezintă reducerea timpului de zbor. Ca urmare a progreselor tehnologice recente aeronavele supersonice comerciale să devină viabile. Toate acestia din punct de vedere economic.

Boomul sonic

O aeronavă care se deplasează prin aer creează unde de presiune care călătoresc cu viteza sunetului. Atunci când aeronava zboară mai repede decât sunetul, undele de presiune se comprimă.

Rezulta o undă de presiune mai puternică, denumită undă de șoc, care poate ajunge la sol.

Forma undelor de șoc din jurul aeronavelor supersonice a fost recent înregistrată. Aceasta a fost în urma unor experimente efectuate de NASA.

Zborurile comerciale sunt reglementate în SUA . Se face de către Administrația Federală a Aviației .

N A S A

Între timp NASA studiază modalităţi de reducere a boomului sonic în cadrul programului X-59. Obiectivul NASA este acela de a micşora intensitatea undelor de șoc. Găsirea unor modalităţi prin care undele de şoc pot fi împiedecate să ajungă la sol.

Zborurile demonstrative sunt programate să înceapă în anul 2021. Proiectul NASA ar putea elimina o barieră importantă. Aceasta varianta este în calea zborului supersonic.

Nivelul de zgomot din aeroporturi reprezintă o altă barieră în calea aeronavelor supersonice. In normele actuale se impun ca aeronavele supersonice . Să respecte aceleași standarde de zgomot ale aeroportului ca și aeronavele subsonice.

Zgomotul produs de aeronavele Concorde este foarte ridicat. Acestea au primit o excepție de la aceste reguli. Acestia s-au facut pentru a putea zbura.

Avioane supersonice

Cele mai recente aeronave subsonice folosesc motoare cu reacție. Aceste motoare au un randament ridicat.

În cazul aeronavelor supersonice aceste standarde sunt mult mai greu de respectat. Nu se pot folosi noile motoare cu reacţie de mari dimensiuni. Acestia măresc drastic rezistenţa la înaintare la viteze mari.

O viteză mare necesită o cantitate mai mare de combustibil la bordul avionului. Pentru proiectarea aeronavelor supersonice trebuie găsit un compromis. Acest compromis se face între nivelul de zgomot și eficiență.

Previous Article

Jocurile Olimpice

Next Article

Ferrari cel mai renumit brand

You may also like

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.